Decizia luată de UEFA privind competițiile europene. Toate reprezentantele României sunt afectate direct
articol scris de Digi Sport29.05.2024, 17:55
UEFA a luat o decizie importantă privind regulamentele competițiilor europene începând cu sezonul 2024/2025 care afectează direct echipele din SuperLiga.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
România va fi reprezentată în cupele europene în stagiunea următoare de FCSB (în primul tur preliminar din Champions League), CFR Cluj, Universitatea Craiova (în turul doi preliminar din Conference League) și de Corvinul Hunedoara (primul tur preliminar din Europa League).
UEFA va implementa tehnologia VAR în tururile preliminare din Champions League, Europa League și Conference League
Federația Română de Fotbal a transmis că UEFA a decis ca începând cu sezonul 2024/2025 tehnologia VAR va fi implementată în următoarele runde ale competițiilor europene:
- Primul tur de calificare al UEFA Champions League
- Primul tur de calificare al UEFA Europa League
- Al treilea tur de calificare al UEFA Conference League
UEFA va gestiona și finanța centralizat serviciul VAR pentru toate meciurile din competițiile europene, dar cluburile sunt obligate să organizeze transmisia meciului respectând cerințele minime pentru implementarea VAR.
Soluția VAR pentru tururile preliminare va fi aleasă în funcție de locație. Aceasta înseamnă că, la fiecare meci, camera VOR va fi fie un van situat în zona de televiziune (soluția standard), fie o cameră/cabină existentă în stadion (pentru anumite țări).
VOR este locul unde va fi echipa VAR. Echipa este compusă din următorii membri:
- arbitru asistent video (VAR)
- asistent VAR (AVAR)
La aceștia se vor adăuga și 3 persoane din partea furnizorului: tehnicieni și operatori de reluări. VAR și AVAR fac parte din brigada de arbitraj, alături de arbitrul de centru, doi arbitri asistenți și al patrulea oficial.
CFR Cluj și Universitatea Craiova vor juca în turul doi preliminar din Conference League
CFR Cluj și Universitatea Craiova vor reprezenta România în preliminariile Conference League. Ambele vor intra în competiție în turul doi.
Astfel, pentru a ajunge pe tabloul principal al Conference League, CFR Cluj și Universitatea Craiova vor trebui să treacă de 3 runde de calificare. Cei de la Football Rankings au proiectat urnele pentru tragerea la sorți a play-off-ului întrecerii.
Astfel, CFR Cluj, dacă se califică, ar urma să fie cap de serie, în timp ce Universitatea Craiova va fi în urna outsider-ilor. Gruparea din Gruia ar putea întâlni formații cu nume, precum AEK Atena, Hajduk Split, Brondby sau Austria Viena, dar există și variante accesibile: Dunajska Streda, Banik Ostrava, Krybas și Pafos.
De partea cealaltă, printre posibilii adversari ai trupei din Bănie se numără ”monștri” precum Chelsea, Betis, Copenhaga, Genk, Lens și Istanbul Bașakșehir. Cu puțin noroc, oltenii ar putea întâlni una dintre CSKA Sofia, Go Ahead Eagles și Djugardens.
Desigur, lucrurile s-ar putea schimba radical în funcție de rezultatele din precedentele tururi preliminarii. Doar Chelsea, Betis, Heidenheim și Lens sunt sigure în acest moment de prezența în play-off.
FCSB evită o posibilă întâlnire cu Borac Banja Luka în primul tur preliminar din UCL, dacă Real Madrid cucerește trofeul
Campioana României va intra în competiție în primul tur preliminar pe ruta campioanelor, unde este cap de serie. În acest moment se cunosc echipele care vor evolua în prima rundă de calificare, dar componența urnelor ar putea suferi modificări, în funcție de numele câștigătoarei trofeului din această ediție.
Slovan Bratislava (Slovacia), Ludogorets (Bulgaria), HJK Helsinki (Finlanda), Flora Tallinn (Estonia), FCSB, KI Klaksvik (Insulele Feroe), Sharock Rovers (Irlanda), Lincoln Red Imps (Gibraltar), TNS (Țara Galilor), Pyunik Yerevan (Armenia), RFS (Letonia), Petrocub (Republica Moldova), Ballkani (Kosovo) și Borac Banja Luka fac parte din urna capilor de serie.
Astfel, FCSB ar putea întâlni una dintre următoarele formații: Dinamo Batumi (Georgia), Celje (Slovenia), Hamrun Spartans (Malta), Larne (Irlanda de Nord), Dinamo Minsk (Belarus), Panevezys (Lituania), Ordabasy (Kazahstan), Vikingur (Islanda), Struga (Macedonia de Nord), Differdange 03 (Luxemburg), Decic (Muntenegru), Egnatia (Albania), Santa Coloma (Andorra) și Virtus (San Marino).
Lucrurile ar rămâne la fel dacă Real Madrid o va învinge pe Borussia Dortmund în finala programată sâmbătă, 1 iunie, de la ora 22:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
În schimb, în cazul în care gruparea din Bundesliga va ridica trofeul, Ferencvaros și Qarabag vor ”retrograda” din turul doi în primul tur preliminar, unde vor fi capi de serie, iar Borac Banja Luka va ajunge în urna outsider-ilor, unde va avea cel mai mare coeficient, și va putea ieși în calea FCSB-ului.
Pe cine poate întâlni Corvinul la startul în preliminariile cupelor europene
Corvinul va juca în prima rundă de calificare din Europa League, după ce a câștigat Cupa României.
Hunedorenii au ratat la limită prezența în urna capilor de serie pentru tragerea la sorți pentru turul 1 preliminar al Europa League. Spre deosebire de celelalte reprezentante ale României, Corvinul își știe toate posibilele adversare, care sunt:
- Sheriff Tiraspol (Moldova)
- NK Maribor (Slovenia)
- Tubol Kustanai (Kazahstan(
- Wisla Cracovia (Polonia)
- Pafos FC (Cipru)
- Paksi FC (Ungaria)
Etichete: uefa , sistem var
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...