David Luiz a plecat în 2014 de la Chelsea, dar laudă echipa lui Mourinho: "E mai bună în acest sezon!"
13.02.2015, 17:52PSG și Chelsea se vor lupta din nou în fazele superioare din UEFA Champions League, după ce londonezii au eliminat campioana din Hexagon în sferturile de anul trecut. Duelul s-a mutat în acest sezon în optimi și războiul dintre cele două a început deja, după declarațiile incediare ale lui Laurent Blanc, care l-a acuzat pe Jose Mourinho că a pierdut intenționat un meci.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
David Luiz, fundașul de 27 de ani ajuns pe Parc des Princes chiar de la trupa lui Abramovich pentru 50 de milioane de euro, anunță că liderul din Premier League și-a îmbunătățit jocul datorită campaniei de transferuri reușită.
"Chelsea e mai bună în acest sezon. Este o echipă mai echilibrată după venirea lui Fabregas. Era jucătorul care lipsea de la Chelsea. A transformat jocul echipei și știe când să mai țină de minge din când în când.
Sosirea lui Diego Costa este benefică. Este un luptător care întotdeauna își dorește să înscrie și întotdeauna îi provoacă pe fundașii adverși. Este logic că Chelsea este mai puternică în acest sezon, mai ales că vorbim și despre continuitatea lui Jose Mourinho", a afirmat internaționalul brazilian pentru postul de radio RMC.
În sezonul precedent, londonezii au eliminat PSG, după ce au pierdut prima manşă pe Parc des Princes, cu 1-3. Chelsea a întors calificarea în retur, cu un succes cu 2-0, obţinut după un gol al lui Demba Ba, marcat cu trei minute înainte de final.
Meciul tur se va disputa pe 17 februarie, la Paris, în timp ce partida decisivă va avea loc pe 11 martie, la Londra. Ambele meciuri vor fi transmise în direct de Digi Sport.
Etichete: uefa champions league , david luiz chelsea , david luiz psg , psg chelsea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...