Dan Petrescu: "Slavia are buget de 100 de milioane!". CFR-ul va continua să uimească Europa: "Ne vom califica în primăvară"
29.08.2019, 00:24CFR a ratat calificarea în grupele Champions League, dar va continua în grupele Europa League, după ce a pierdut şi manşa retur a play-off-ului cu Slavia Praga, scor 1-0. Dan Petrescu a analizat în direct la Digi Sport partida din capitala Cehiei şi rămâne optimist: campioana României are şanse să se califice în primăvara europeană.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După ce în runda anterioară a eliminat-o pe Celtic, formaţia din Gruia nu a mai avut forţa să producă surpriza. Slavia a fost o echipă extrem de bine organizată, iar CFR-ul şi-a creat foarte puţine ocazii, cel puţin în retur. Dan Petrescu a admis, fair-play, superioritatea adversarului.
"Ce pot să spun, am jucat împotriva unei echipe foarte bune, foarte puternice, care nu a pierdut vreun meci în acest sezon. E o echipă cu putere maximă în atac, cu o organizare bună. Îmi pare rău că nu am reuşit un 0-0 în tur, probabil că ar fi evoluat şi ei cu mai multă frică", a spus Dan Petrescu la Digi Sport, pentru ca apoi să vorbească despre unde s-a pierdut calificarea: "S-a jucat la un nivel foarte mare, dar din păcate pentru noi, pe o greşeală a noastră în apărare am luat golul. Eu speram, am zis că dacă marcăm până în minutul 80, e o şansă. Îmi pare rău şi de fazele fixe, le-am bătut foarte bine şi la antrenament, dar astăzi, în meci, nu am făcut-o".
La golul formaţiei din Praga, Susic, fundaşul dreapta al CFR-ului, l-a lăsat complet liber pe Boril, lucru impardonabil.
"M-a luat prin surprindere că l-am văzut pe jucătorul lor liber. Nu ştiu unde era Susic. La acest nivel, nu poţi să faci o asemenea greşeală. Dar o să vedeţi că Slavia va face puncte în Ligă", a mai spus "Super Dan".
Dan Petrescu e convins că CFR poate să uimească Europa
Întrebat despre ce va urma pentru echipa din Gruia, Dan Petrescu s-a declarat extrem de optimist. Nici nu ar avea cum să fie altfel, în condiţiile în care CFR-ul a arătat, în preliminariile Ligii, că se poate lupta de la egal la egal cu adversare mult mai bine cotate.
Obiectivul declarat încă de acum, înainte de a îşi afla grupa din Europa League, e primăvara europeană.
"Eu am mare încredere că ne vom califica în primăvara europeană. Cred că avem şanse mari să trecem de grupe, nu cred că vom întâlni adversari mai puternici decât Slavia. Am făcut miracole să ajungem aici şi cred că acest grup de jucători ar fi meritat să joace în Ligă. Dar trebuie să fim mândri că mergem în Europa League, până la urmă acesta era obiectivul", a mai spus Dan Petrescu, nu înainte de a-şi supralicita încă o dată oponenta din play-off: "Slavia are buget de 100 de milioane, nu de 40, cum credeam. Ei au jucători în tribună, Doamne fereşte! Asta este".
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , slavia cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...