Cristiano Ronaldo, în ediția viitoare a UEFA Champions League? Presa din Arabia Saudită a făcut anunțul
articol scris de Digi Sport14.11.2023, 19:45
Cristiano Ronaldo (38 de ani), vedeta celor de la Al-Nassr, are șanse importante de a reveni din sezonul viitor în UEFA Champions League, cea mai galonată competiție europeană intercluburi din Europa și nu numai.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Starul portughez nu are de gând să plece de la gruparea saudită, însă dacă nu vine muntele la Mahomed, se duce Mahomed la munte. Presa din Zona Golfului susține că UEFA ia tot mai mult în calcul varianta de a invita echipa Al-Nassr în viitoarea ediție a UEFA Champions League, mai ales că se va schimba și formatul.
De ce UEFA ia în calcul să o invite pe Al-Nassr în Champions League
Motivul pentru care Al-Nassr ar putea fi prezentă în viitoarea ediție a UCL este dat de faptul că acest club ar fi câștigat enorm la capitolul popularitate după transferul lui ”CR7”, iar UEFA ar ține cont de acest detaliu.
”Al Nassr a devenit unul dintre cele mai populare trei cluburi din lume la ora actuală, după ce a reușit să transfere jucători precum Cristiano Ronaldo, Sadio Mane, Marcelo Brozovic sau Aymeric Laporte”, susține presa din Arabia Saudită.
Însă, în Europa, o astfel de informație este privită cu scepticism.
"Ar fi multe obstacole de depășit pentru a se putea întâmpla asta, începând de la fair-play-ul financiar pe care echipele trebuie să îl respecte. Cluburile din Europa au această obligație, însă nu și cele arabe, care au cheltuit sume colosale de bani datorită Fondului Public de Investiții”, susțin cei de la Sport Mediaset.
UEFA Champions League se schimbă definitiv din 2024/2025! Cum va arăta noul format, cu 36 de echipe
Comitetul Executiv UEFA a aprobat formatul final și detaliile privind accesul în competițiile europene, începând cu sezonul 2024/2025, ca urmare a deciziei inițiale, din aprilie 2021, de a introduce așa-numitul ”sistem elvețian”, informează frf.ro.
Printre modificările ce vor fi implementate din 2024 față de formatul propus anul trecut se numără reducerea numărului de meciuri de la 10 la 8 în faza grupelor în UCL și modul de alocare a două dintre cele patru locuri suplimentare în competiție, eliminând accesul pe baza coeficientului la nivel de cluburi.
Cele opt meciuri din UEFA Champions League se vor juca pe parcursul celor zece săptămâni de meciuri europene prevăzute de decizia inițială adoptată în aprilie 2021. UEFA Champions League, UEFA Europa League și UEFA Europa Conference League vor avea fiecare câte o săptămână dedicată exclusiv meciurilor din aceste competiții.
Cele patru locuri suplimentare create de creșterea de la 32 la 36 de echipe în faza grupelor a UCL vor fi alocate astfel:
• Un loc va reveni clubului clasat pe locul al treilea în campionatul asociației de pe locul cinci în ierarhia UEFA.
• Un loc va fi acordat unei campioane prin extinderea de la patru la cinci a numărului de cluburi care se califică prin așa-numita „rută a campioanelor”.
• Ultimele două locuri vor reveni asociațiilor cu cea mai bună performanță colectivă a cluburilor lor în sezonul precedent (numărul total de puncte obținute împărțit la numărul de cluburi participante). Cele două asociații vor câștiga un loc pentru clubul cel mai bine clasat în liga națională, în spatele pozițiilor din UEFA Champions League. De exemplu, la sfârșitul actualului sezon cele două asociații care adaugă un club în Liga Campionilor, pe baza performanței colective a cluburilor lor ar fi Anglia și Țările de Jos.
• Comitetul Executiv al UEFA a confirmat încă o dată că toate meciurile dinaintea finalei se vor juca în continuare la mijlocul săptămânii, recunoscând importanța calendarului competițiilor interne din Europa.
Cum va arăta noul format UEFA Champions League
Mărind numărul echipelor participante de la 32 la 36 în UEFA Champions League, cea mai mare schimbare va avea ca rezultat o transformare din faza tradițională a grupelor într-o singură fază a ligii care să includă toate echipele.
Fiecărui club i se vor garanta acum un minim de 8 meciuri în faza grupelor împotriva a 8 adversari diferiți (patru meciuri acasă, patru în deplasare), față de cele șase meciuri anterioare împotriva a trei echipe, jucate acasă și în deplasare.
Primele opt echipe ale ligii se vor califica automat în faza eliminatorie, în timp ce echipele care termină pe locurile 9-24 se vor concura într-un play-off cu două etape pentru a-și asigura locul în optimile competiției.
Modificări similare de format vor fi aplicate și pentru UEFA Europa League (8 meciuri în faza grupelor) și UEFA Europa Conference League (6 meciuri în faza grupelor) și ambele vor include și 36 de echipe în faza grupelor.
"UEFA a arătat în mod clar astăzi că ne angajăm pe deplin să respectăm valorile fundamentale ale sportului și să apărăm principiul cheie al competițiilor deschise, cu calificare bazată pe meritul sportiv, pe deplin în concordanță cu valorile și modelul sportiv european. Deciziile de astăzi încheie un amplu proces de consultare pe parcursul căruia am ascultat ideile suporterilor, jucătorilor, antrenorilor, asociațiilor naționale, cluburilor și ligilor, pentru a numi doar câteva, cu scopul de a găsi cea mai bună soluție pentru dezvoltarea fotbalului european", a explicat președintele UEFA, Aleksander Ceferin.
Etichete: cristiano ronaldo , ronaldo , al nassr , ronaldo al nassr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...