Complicatul caz al lui Jamal Musiala, talentatul puști de la Bayern Munchen. "Trebuie să ia o decizie!"
articol scris de Digi Sport24.02.2021, 08:59
Jamal Musiala (17 ani) a înscris aseară pentru Bayern Munchen primul său gol în Liga Campionilor, în victoria pe care bavrezii au obținut-o în deplasare, cu Lazio, scor, 4-1, meci transmis ÎN DIRECT de Digi Sport.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Musiala a devenit astfel cel mai tânăr marcator englez în Ligă, dar și cel mai tânăr jucător care înscrie pentru Bayern în competiția stelelor.
BBC scrie azi că tânărul fotbalist care va împlini vineri 18 ani se află în fața unei decizii complicate. El trebuie să aleagă dacă va juca la nivel de seniori pentru naționala Angliei sau pentru reprezentativa Germaniei. Totodată, Jamal Musiala e eligibil și pentru naționala Nigeriei, iar bătălia pentru talentatul mijlocaș devine intensă.
"Germania îl vrea pe Musiala la naționala de seniori!" Jucătorul lui Bayern evoluează în naționala U21 a Angliei
"Germania a intensificat discuțiile pentru Musiala pentru că-l vor la naționala de seniori", a spus Raphael Honigstein, expert BBC pentru fotbalul german. "Musiala trebuie să ia curând o decizie", a completat și jurnalistul de la BBC, John Barnett.
Musiala s-a născut la Stuttgart, dar s-a mutat la vârsta de 7 ani cu mama sa, în Anglia. Tatăl fotbalistului e nigerian, iar mama sa e născută în Germania.
Între 2011 și 2019, fotbalistul și-a făcut junioratul la Chelsea, dar la vârsta de 16 ani semna deja un contract un Bayern Munchen.
- 2 selecții are Musiala în naționala U21 a Angliei
Peter Crouch: "Mă întreb cum de Chelsea nu l-a păstrat pe Musiala!? Nu vrem să joace pentru Germania"
Peter Crouch, fost atacant al naționalei Angliei susține că Musiala ar trebui să evolueze pentru naționala Theree Lions. "Cred că Gareth (n.r.- selecționerul Angliei, Gareth Southgate) îl va convoca pe Musiala. Nu vrem să joace pentru Germania. Mă întreb cum de Chelsea nu l-a păstrat și cum de l-a lăsat să plece la Bayern Munchen!?", a spus Crouch, pentru BBC.
Owen Hargreaves, fost mijlocaș la Bayern: "Dacă Germania și Anglia se luptă pentru un jucător în vârstă de 17 ani, înseamnă că e un mare talent"
"Musiala e un jucător special, poate juca și aripă, dar se simte confortabil în rolul de număr 10. În cazul jucătorilor speciali trebuie să iei decizii speciale! Mi-ar plăcea să-l văd în tricoul Angliei. Dacă Germania și Anglia se luptă pentru un jucător în vârstă de 17 ani, înseamnă că e un mare talent", a declarat pentru BBC Owen Hargreaves, fost internațional englez și fost mijlocaș la Bayern Munchen.
Musiala a jucat până în prezent pentru toate naționalele de juniori ale Angliei.
VIDEO Rezumatul partidei Lazio - Bayern Munchen
Etichete: jamal musiala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...