Coafura, înainte de toate! Trei jucători ai lui RB Leipzig au plătit o mică avere pentru a-și schimba look-ul
articol scris de Digi Sport20.10.2020, 15:07
Christopher Nkunku, Dayot Upamecano și Nordi Mukiele, fotbaliștii lui RB Leipzig, au călătorit special la Paris înaintea jocului din UEFA Champions League cu Basaksehir, pentru a-și schimba look-ul.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
RB Leipzig, semifinalista sezonului trecut din UEFA Champions League, începe o nouă aventură europeană în această seară, de la ora 22:00, în direct pe site-ul digisport.ro, contra campioanei Turciei, Basaksehir. Pregătirea meciului a presupus și o schimbare de look pentru trei dintre jucătorii germanilor.
Cei trei francezi ai grupării din Bundesliga, Christopher Nkunku, Dayot Upamecano și Nordi Mukiele, și-au făcut un obicei din a-și schimba coafura înaintea meciurilor importante. Fotbaliștii din Hexagon au călătorit la Paris special pentru a se tunde la salonul lor preferat, iar nota de plată a fost pe măsură. Opt mii de euro au plătit jucătorii pentru această extravaganță, informează rblive.de.
RB Leipzig a fost de acord cu călătoria-fulger a celor trei jucători
Nkunku, Upamecano și Mukiele și-au luat toate măsurile de precauție, susține clubul german. Stilistul care i-a tuns pe cei trei francezi este un prieten al lui Upamecano, care, conform spuselor jucătorilor, și-a făcut testul pentru coronavirus chiar în ziua programării. "Nu au făcut nimic greșit și au acționat corect și în ceea ce privește igiena", a spus directorul comercial al lui RB Leipzig, Florian Scholz.
În urmă cu puțin timp, înaintea unui meci de Bundesliga, aceiași jucători au chemat frizerul la hotelul unde erau cazați, fapt ce a stârnit un val de acuze la adresa lor. Printre contestatari a fost și Ralf Rangick, care a condamnat luxul expus de fotbaliști și încălcarea măsurilor de prevenție.
Etichete: grupe uefa champions league , dayot upamecano , nordi mukiele , christopher nkunku , rb leipzig basaksehir
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...