Cinci echipe au obținut deja ”biletele” pentru optimile UCL! În două grupe, oricare dintre cele 4 formații se poate califica
articol scris de Digi Sport13.10.2022, 00:33
La finalul etapei cu numărul patru a grupelor UEFA Champions League am aflat primele cinci formații care vor evolua în optimile competiției, indiferent de rezultatele ultimelor două jocuri.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După ce Manchester City și Real Madrid și-au asigurat calificarea în faza următoare cu o seară în urmă, miercuri li s-a alăturat Napoli, Club Brugge și Bayern Munchen.
Man. City, Real Madrid, Napoli, Club Brugge și Bayern Munchen, în optimile UCL
Napoli conduce grupa A, cu maximum de puncte după patru meciuri, și nu mai poate rata prezența în faza eliminatorie a UCL. Liverpool o urmează la trei lungimi în spate, iar trupa lui Jurgen Klopp este și ea cu un pas în optimi, având în vedere că Ajax, clasată pe poziția a treia, are doar trei puncte.
Club Brugge este surpriza grupei B. Cotați cu ultima șansă la tragerea la sorți, belgienii au avut un parcurs excelent și nu au primit niciun gol în primele patru etape. Cu 10 puncte, Brugge s-a calificat și este urmată de FC Porto, cu șase puncte.
Bayern Munchen s-a distrat în prima repriză de la Plzen și a obținut o victorie ”de serviciu”, care o duce în primăvara UEFA Champions League. Inter, următoarea clasată, are 7 puncte, iar Barcelona doar 4. Astfel, catalanii sunt 95% eliminați din UCL, ”nerazzurrii” având nevoie doar de o victorie pe teren propriu cu ”cenușăreasa” grupei, Plzen, pentru a fi sigură de optimi.
Grupele D și E sunt cele mai echilibrate și oricare dintre formațiile care fac parte din ele poate obține calificarea, după cum se poate vedea în clasamentele de mai jos.
Etichete: optimi ucl , grupe champions league , calificate ucl
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...