Champions League | Dan Petrescu se teme de căldură și umiditate la returul dintre Maccabi Tel Aviv și CFR Cluj
29.07.2019, 22:11CFR Cluj va juca manșa a doua cu Maccabi Tel Aviv, din turul al doilea preliminar din Champions League, la Netanya. În prima manșă, campioana României s-a impus cu 1-0. Jucătorii pregătiți de Dan Petrescu au efectuat antrenamentul oficial.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dan Petrescu se teme de condițiile în care se va desfășura partida. "Căldura și umiditatea sunt foarte mari și vor fi în avantajul celor de la Maccabi, care sunt mai obișnuiți să joace în aceste condiții. Am avut ghinion să cădem cu ei, puteam să întâlnim un adversar cu care să ne fi fost mai ușor. Dar suntem pregătiți, vom da totul", a declarat antrenorul lui CFR Cluj la conferința de presă de dinaintea confruntării.
Dan Petrescu consideră că șansele de calificare în turul al treilea preliminar din Champions League rămân egale. "Am urmărit-o atent pe Maccabi, este o formație foarte puternică. Iar acasă am văzut că are și avantajul unui public incendiar, care împinge echipa și pune presiune pe arbitri", a mai spus antrenorul.
"Atmosfera este bună, suntem pregătiți să facem o partidă bună. Știm că trebuie să jucăm perfect ca să avemn șanse de calificare cu Maccabi", a declarat Michael Pereira, mijlocașul echipei CFR Cluj.
Dacă se va califica, CFR Cluj va întâlni Celtic Glasgow
Echipa care va reuși calificarea va înfrunta în turul al treilea preliminar al celei mai importante competiții europene câștigătoarea dintre Celtic Glasgow (campioana Scoției) și Nomme Kalju (campioana Estoniei). În tur, scoțienii s-au impus cu 5-0 pe teren propriu.
Meciul tur se va disputa pe 6-7 august, în timp ce returul este programat pe 13 august.
Meciul Maccabi Tel Aviv – CFR Cluj se va disputa marți, de la ora 20:00, și va putea fi urmărită la Digi Sport 1, dar și în format LIVE VIDEO pe digisport.ro.
Etichete: dan petrescu cfr cluj , turul 2 preliminar , maccabi tel aviv cfr cluj , michael pereira cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...