Cel mai des întâlnit duel din UCL este LIVE la Digi Sport. A 16-a ciocnire Milan-Barça
22.10.2013, 10:56Marți seară, 22 octombrie, de la ora 21:45, în direct pe Digi Sport 2, AC Milan și Barcelona se întâlnesc pentru a 16-a oară în UEFA Champions League și pentru al treilea sezon consecutiv.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În sezonul 2011/2012, cele două formații au fost din nou colege de grupă, tot în grupa H, la fel ca și acum. La Barcelona, în tur, a fost 2-2, iar în returul de pe San Siro, s-au impus catalanii cu 3-2. În același an, cei doi „granzi” s-au întâlnit din nou, în faza sferturilor de finală, când Barcelona a ieșit din nou câștigătoare. În tur, la Milano, a fost 0-0, iar în returul de pe Camp Nou, trupa blaugrana învingea cu 3-1, calificându-se în semifinale.
Singura finală jucată de cei doi granzi, câștigată net de milanezi
Sezonul trecut, 2012/2013, Milan și Roma s-au întâlnit în optimile de finală. În tur, milanezii au câștigat cu 2-0 pe San Siro, prima victorie în fața catalanilor din octombrie 2004, într-o serie de șapte întâlniri. În retur, la Barcelona, Messi și Compania au întors rezultatul, câștigând cu 4-0 și calificându-se în ”sferturi”.
În total, cele două echipe s-au întâlnit de 17 ori până acum, din care 15 meciuri au fost în Champions League. O singură finală au jucat cele două formații, în 1994, când echipa antrenată de Capello a zdrobit „Dream Team”-ul lui Cruyff cu 4-0.
Într-un meci arbitrat de polemicul „central” german Felix Brych, care a validat un gol inexistent săptămâna trecută, în Hoffenheim-Leverkusen, granzii Milan și Barcelona se întâlnesc de pe poziții diametral opuse. Milan, pe locul 8 în Serie A, la 13 puncte de lider, este în picaj, în timp ce Barcelona, neînvinsă în La Liga, este liderul campionatului spaniol, după 9 runde, cu 25 de puncte.
Neymar își întâlnește idolul, Robinho
Cu un lot evaluat la 587,3 milioane de euro (depășit doar de Real, cu 590,5 milioane de euro), Barcelona este de aproape trei ori peste formația lui Allegri (219,5 milioane de euro). În plus, în clasamentul coeficienților UEFA, Barcelona este prima, în timp ce AC Milan este pe locul 12.
Este și prima oară când Neymar își va întâlni idolul copilăriei, Robinho. Cei doi au avut o carieră asemănătoare, amândoi fiind descoperiți de același om și au debutat la același club, Santos. De asemenea, amândoi au suportat comparația cu marele Pele. Ambii sunt anunțați titulari în partida de marți seară.
Echipe probabile:
Milan: Amelia - Abate, Mexes, Zapata, Constant - Montolivo, de Jong, Muntari - Birsa - Robinho, Matri
Barcelona: Valdes - Alves, Pique, Mascherano, Adriano - Busquets, Xavi, Iniesta - Alexis, Messi, Neymar
Etichete: barcelona , neymar , liga campionilor , milan , robinho , uefa champions league , allegri , san siro , tata martino , milan-barca , cel mai frecvent duel , a 16-a intalnire in liga , 17 dueluri , 15 in champions league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...