Ce a spus Thomas Tuchel despre Dayot Upamecano, care a avut o prestație ”jenantă” cu Manchester City
articol scris de Digi Sport12.04.2023, 11:02
Bayern Munchen a fost învinsă fără drept de apel de Manchester City, 0-3 în prima manșă a ”dublei” din sferturile UEFA Champions League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La victoria clară a lui Manchester City a avut o mare contribuție Dayot Upamecano, fundașul lui Bayern, care nu s-a ridicat la nivelul meciului și a cărui prestație a fost catalogată de spaniolii de la Mundo Deportivo drept ”jenantă”.
VIDEO cu rezumatul meciului Manchester City - Bayern 3-0:
Thomas Tuchel a reacționat după erorile lui Dayot Upamecano
La finalul jocului, Thomas Tuchel a fost întrebat despre Dayot Upamecano, care a gafat grav la golul doi și a avut, în general, o evoluție slabă, și nu l-a menajat pe francez.
”A făcut multe, prea multe greșeli. Au fost câteva situații în care nu a fost deloc concentrat. Și-a asumat riscuri și a greșit.
Nu sunt nervos pe el, e încă tânăr, va mai greși, dar într-un meci cu o echipă ca Manchester City nu ai voie să greșești dacă vrei să obții un rezultat pozitiv. Din păcate, noi nu am reușit asta”, a spus Thomas Tuchel.
Thomas Tuchel: ”M-am îndrăgostit de echipa mea”
Chiar dacă Bayern a pierdut clar, Thomas Tuchel a transmis că, în afară de erorile individuale, i-a plăcut ce a văzut la echipa sa.
”Cred că meritam măcar un gol. Am primit unul sau două goluri în plus, dar cred că jucătorii noștri au fost puțin lipsiți de încredere și de formă. Desigur, rezultatul este amar pentru noi. M-am îndrăgostit puțin de echipa mea astăzi pentru felul în care a jucat. Chiar dacă sună ciudat, a fost foarte distractiv”, a declarat Thomas Tuchel.
Etichete: thomas tuchel , dayot upamecano , manchester city bayern
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...