Ce a decis UEFA după "isprăvile" lui Sergio Ramos din finala Champions League
29.05.2018, 14:51Sergio Ramos a fost "eroul negativ" al finalei Champions League. Deși echipa sa a câștigat trofeul, căpitanul lui Real Madrid s-a remarcat prin două evenimente mai puțin plăcute. Primul dintre ele s-a petrecut după doar o jumătate de oră, când fundașul l-ar fi accidentat intenționat pe Salah, care a fost nevoit să părăsească terenul.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În urma acestui incident, Ramos s-a ales și cu un proces penal, intentat de un avocat egiptean, în urma căruia i se cer daune de un miliard de euro. Pe lângă asta, peste 300.000 de persoane au semnat o petiție prin care cer UEFA să ia măsuri.
Al doilea eveniment a fost însă cel pentru care UEFA a dat un răspuns. Mai exact, cu două minute înainte ca madrilenii să deschidă scorul, fundașul l-a lovit cu cotul în cap pe portarul Loris Karius. Acesta a gafat apoi la două dintre cele trei goluri ale madrilenilor. Cu toate acestea, UEFA nu a decis deschiderea vreunei anchete, mai ales că nici arbitrul nu a văzut și nu a notat nimic în raportul său. Pe imagini se vede că Ramos este împins de Virgil van Dijk înainte de a-l lovi pe Karius.
"Nu se impune deschiderea unei acțiuni disciplinare în acest caz", a fost comunicatul forului european, care a mai spus că "nu a mai fost vreun protest" din partea cuiva.
Etichete: liverpool , real madrid , finala champions league , sergio ramos , ramos real madrid , ramos , real liverpool , ramos champions league , ramos finala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...