Casillas nu îi poartă pică lui Mourinho: "Sunt fericit că a câștigat echipa mea, nu că l-am bătut pe el!"
30.09.2015, 11:35Meciul dintre Porto și Chelsea a fost unul special pentru Iker Casillas și Jose Mourinho.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Managerul portughez s-a întors la Porto, club cu care a câștigat UEFA Champions League în sezonul 2003-2004, în timp ce Iker Casillas a avut o revanșă de luat în fața lui Mourinho, cei doi fiind în relații destul de reci după perioada petrecută împreună la Real Madrid, între 2010 și 2013.
La finalul meciului câștigat de gazde cu 2-1, portarul spaniol a fost abordat pe această temă, însă veteranul lui Porto a spus că nu-i poartă ranchiună managerului aflat acum pe banca lui Chelsea.
"Sunt fericit că a câștigat echipa mea, nu că l-am bătut pe Mourinho. L-am salutat pe Mourinho și ne-am dat mâna, așa este normal. Este mai bine să nu te gândești la lucrurile care s-au întâmplat în trecut", a spus portarul în vârstă de 34 de ani.
Goalkeeperul de 34 de ani a bifat partida cu numărul 152 în Liga Campionilor, luând în considerare doar meciurile din grupe şi fazele eliminatorii ale competiţiei. Astfel, Iker Casillas l-a depășit pe Xavi. Legenda celor de la FC Barcelona a evoluat de 151 de ori în UCL, înainte de a pleca în această vară în Qatar, la Al Sadd.
Etichete: casillas mourinho , casillas porto , porto chelsea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...