Borussia și coincidențele incredibile dintre sezonul din acest an și cel din 1997
22.05.2013, 12:13Borussia Dortmund speră să dea lovitura în finala UEFA Champions League, în condițiile în care nu este considerată favorită în partida de la Londra cu Bayern Munchen.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Toate gândurile oamenilor lui Klopp merg spre finala din 1997, când Borussia a învins-o pe Juventus cu 3-1, reușind să câștige singurul trofeu al Ligii Campionilor.
Statistica spune că Borussia ar trebui să se impună la Londra, datorită coincidențelor incredibile, dintre sezonul 2012-2013 și cel din urmă cu 14 ani.
În 1997, Bayern a cucerit titlul cu 71 de puncte, sub conducerea italianului Giovanni Trapattoni, bavarezii devenind campioni și în acest an, însă de data aceasta fără niciun fel de emoții.
Tot în 1997, VFB Stuttgart ajungea în finala Cupei Germaniei, pe care a și câștigat-o, 2-0 cu Energie Cottbus. În acest an, VFB se bate din nou pentru acest trofeu, în duelul cu Bayern.
Coincidențele din Bundesliga continuă. În 1997, Fortuna Dusseldorf retrograda din Bundesliga, alături de Freiburg și St Pauli, lucru care s-a întâmplat și după ultima etapă a acestui campionat, în urma înfrângerii de la Hannover, scor 0-3.
Și tot în 1997, Hertha Berlin reușea să intre în Bundesliga, alături de Wolfsburg și Kaiserslautern. Episodul s-a repetat și în acest an, când formația din capitala Germaniei a promovat din nou, alături de Eintracht Braunschweig.
Bayern - Dortmund este ÎN DIRECT la Digi Sport 1, sâmbătă, de la ora 21:45. Fazele video sunt în timp real pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: bayern titlu , borussia bayern , borussia londra , borussia finala , borussia coincidente , borussia juventus , borussia hertha , borussia dusseldorf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...