Video Barcelona - Dinamo Kiev 1-0. Mircea Lucescu, eșec la limită pe Camp Nou! Gerard Pique, eroul catalanilor
articol scris de Digi Sport20.10.2021, 21:44
Barcelona a obținut o victorie la limită contra echipei lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, scor 1-0, în runda a treia din grupa E a UEFA Champions League.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Barcelona - Dinamo Kiev 1-0. Mircea Lucescu, eșec la limită pe Camp Nou! Gerard Pique, eroul catalanilor
Venită după două rezultate foarte slabe în Champions League, 0-3 cu Bayern și Benfica, dar și fără șut pe poartă în precedentele întâlniri din această competiție, Barcelona a început bine partida de pe Camp Nou, iar Sergino Dest a ratat o ocazie majoră după numai două minute.
Luuk de Jong a fost autorul primului șut pe poartă al Barcelonei în acest sezon de Champions League, în minutul 21, iar reușita catalanilor a venit un sfert de oră mai târziu. Jordi Alba a trimis perfect în careu pentru Gerard Pique, iar experimentatul fundaș al echipei lui Ronald Koeman a rămas nemarcat în careu și a trimis cu piciorul drept în poartă.
În partea secundă, niciuna dintre cele două echipe nu a reușit să își creeze ocazii importante de a înscrie, iar Dinamo Kiev a încheiat partida fără șut pe poarta lui Marc-Andre ter Stegen.
Astfel, Barcelona obține prima victorie în acest sezon de Champions League și urcă pe locul 3 în grupa E, cu trei puncte. De partea cealaltă, Dinamo Kiev coboară pe ultimul loc, cu un punct. Pe primele două poziții sunt Bayern (6p) și Benfica (4p), care se duelează de la ora 22:00.
Echipa lui Mircea Lucescu va întâlni din nou Barcelona, peste două săptămâni, marți, 2 noiembrie, de la ora 22:00, de această dată la Kiev.
- Barcelona: Ter Stegen - Mingueza (46' Coutinho), Pique, Lenglet, Alba - Gavi (69' Roberto), Busquets, Frenkie de Jong - Dest, Luuk de Jong (46' Fati), Depay (75' Aguero)
- Dinamo Kiev: Buschan - Kedziora (78' Kedziora), Zabarnyi, Syrota, Mykolenko - Sydorchuk, Shaparenko - Tsygankov (85' Karavaev), Buyalskyy (85' Ramirez), De Pena (61' Vitinho) - Supryaga (61' Garmash)
VIDEO Rezumatul meciului Barcelona - Dinamo Kiev 1-0
Etichete: barcelona , mircea lucescu , champions league , dinamo kiev , gerard pique
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...