Barcelona, ”amenințată”! Suma uriașă pregătită de patronul lui Napoli pentru calificare
articol scris de Digi Sport10.03.2024, 18:55
Barcelona va primi vizita celor de la Napoli marți, 12 martie, în cadrul partidei retur din optimile UEFA Champions Leauge. Meciul va începe de la ora 22:00 și va putea fi urmărit pe Digi Sport 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În tur cele două au remizat, scor 1-1, așa că totul se va decide în partida de pe Estadi Olimpic Lluis Companys. Golurile au fost marcate de Robert Lewandowski, respectiv Victor Osimhen.
Patronul lui Napoli a primis o primă de 10 milioane de euro în cazul calificării
Aurelio De Laurentiis pare să pună toți banii pe masă în vederea meciului retur din optimile de finală ale UEFA Champions League.
Patronul lui Napoli vrea să-și ia revanșa pentru sezonul ratat din campionat, unde formația din sudul Italiei este doar pe locul 7. În sezonul trecut, echipa de lângă Vezuviu cucerea titlul de campioană.
De aceea, conform italienilor de la Corriere dello Sport, Aurelio De Laurentiis le-a promis jucătorilor săi o primă în valoare de 10 milioane de euro pentru calificarea în sferturile de finală ale competiției.
Dacă ar obține accederea în sferturi, Napoli s-ar califica și pentru Campionatul Mondial al Cluburilor, competiție care le-ar asigura o altă sumă importantă de bani.
Xavi poate fi demis, dacă Barcelona va fi eliminată de Napoli
Barcelona luptă pentru trofeul UEFA Champions League, obiectiv anunțat de Joan Laporta, președintele clubului. În turul din Italia, catalanii au remizat cu Napoli, scor 1-1, astfel că duelul din Spania va fi unul cu o miză uriașă.
Potrivit celor de la onefootball.com, mandatul lui Xavi se va încheia dacă Barcelona nu o elimină pe Napoli. Un eșec în returul ”optimilor” de finală îi va determina pe șefii catalanilor să nu mai țină cont de decizia antrenorului, care vrea să plece la vară.
”Trebuia să calmăm meciul. Am dominat și am fi meritat să câștigăm. Au marcat din singura șansă pe care au avut-o tot jocul, este o adevărată rușine. Aceasta este Liga Campionilor", spunea Xavi, după remiza din tur.
- Xavi Hernandez se află pe banca Barcelonei din noiembrie 2021.
Etichete: barcelona , napoli , aurelio de laurentiis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...