Avocatul lui Colțescu în cazul de rasism a pregătit apărarea și joacă ”all-in”: ”Nu se impune niciun fel de sancțiune!”
articol scris de Digi Sport14.12.2020, 18:24
Sebastian Colțescu (43 de ani) va fi apărat în scandalul de rasism care a zguduit Europa de avocatul spaniol Josep Vandellos, un om cu experiență vastă în lumea sportului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Avocatul lui Colțescu, sigur de nevinovăția arbitrului. ”E un caz fără precedent!”
Originar din Valencia și stabilit în Barcelona, Vandellos are misiunea să-i convingă pe cei de la UEFA că apelativul ”ăla negru”, folosit de Colțescu ca să-l identifice pe Pierre Webo, nu are conotații rasiste.
Avocatul spaniol a dezvăluit că el este cel care a avut inițiativa să-l apere pe arbitrul din Craiova, pentru că îl consideră pe acesta nevinovat.
”Da, eu am avut această inițiativă. Cred că e un caz care merită tot efortul. E un caz important, cu un impact foarte mare. Cel puțin în spațiul public eu nu știu să fi existat așa ceva. E fără precedent.
Și mai cred ceva: evident, că arbitrul Colțescu nu este vinovat. Cred profund că nu e vinovat”, a explicat Vandellos, potrivit GSP.ro.
Avocatul a adăugat că nu există încă o procedură disciplinară deschisă și că UEFA va informa curând cum va decurge ”judecata” lui Sebastian Colțescu. Vandellos a subliniat că UEFA nu s-a antepronunțat, mai ales că este vorba despre ”un incident neprevăzut”.
Josep Vandellos, avocatul lui Sebastian Colțescu: ”Apărarea noastră va fi totală!”
Avocatul din Valencia a lucrat în trecut în cazuri în care au fost implicate cluburi din România. L-a apărat pe ibericul Lopez Caro, aflat într-un litigiu financiar cu clubul românesc FC Vaslui, patronat de Adrian Porumboiu.
De asemenea, a apărat-o pe Petrolul Ploiești și a fost avocatul echipei naționale când fanii ”tricolori” au fost acuzați de scandări xenofobe la un meci între România și Ungaria.
”Apărarea noastră va fi totală. Și vă mai spun ceva, am convingerea că stăm bine și că nu se impune niciun fel de sancțiune în acest caz. Poate că sună a clișeu, mai ales când o spune avocatul celui acuzat, dar la nivel personal sunt convins sută la sută că totul va merge bine”, a mai zis Josep Vandellos.
Avocatul din Valencia lucrează la firma ”Vandellos SPORTS Law”. Potrivit site-ului companiei, Vandellos s-a dedicat în ultimii zece ani în reprezentarea sportivilor, cluburilor, asociațiilor naționale, agenților și antrenorilor în fața diferitelor organe de soluționare a litigiilor, precum și a TAS.
Din spusele sale, Vandellos a locuit 11 ani în România, din 2005 până în 2016, când s-a întors în Spania din ”motive personale”.
Etichete: sebastian coltescu , coltescu rasism , josep vandellos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...