Avertisement pentru FCSB, din Cehia: "Am învăţat ce trebuia la Bucureşti. Nu cred că vom aveam probleme!"
31.07.2017, 11:56În timp ce FCSB a avut emoţii în meciul de pe teren propriu cu CS U Craiova, încheiat la egalitate, scor 1-1, adversara roş-albaştrilor în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, Viktoria Plzen, a început noua ediţie de campionat foarte bine.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Echipa pregătită de Pavel Vrba s-a impus cu 4-0 în faţa celor de la Dukla Praga, iar jucătorii cehilor anunţă că sunt pregătiţi pentru returul cu FCSB, după ce au obţinut o remiză la Bucureşti (2-2).
"Ne așteaptă un meci foarte dificil, dar suntem pregătiți. Am învățat ce trebuia după meciul de la București. Nu cred că vom avea probleme. Câștigăm și ne calificăm!", a declarat căpitanul Viktoriei, Daniel Kolar, care a jucat doar câteva minute pe final în duelul cu Dukla.
De altfel, tehnicianul vicecampioanei Cehiei a menajat mai mulţi titulari în perspectiva duelului cu echipa lui Nicolae Nică. Nu şi pe Michal Krmencik, cel care a deschis scorul la Bucureşti şi care a marcat şi în campionat.
Atacantul de 24 de ani a înscris pentru 3-0, în minutul 33, şi a înlăturat practic orice dubiu în privinţa învingătoarei. De altfel, Plzen a marcat toate cele patru goluri în prima repriză, apoi şi-a conservat forţele în partea a doua.
"A fost primul meci din campionat și e bine că am câștigat. După pauză n-am mai avut precizie, poate şi pentru că echipa e deja cu gândul la meciul cu FCSB. Dar am făcut un joc de calitate și rezultatul este unul încurajator.
E mult mai important meciul din Liga Campionilor. Nu pot să forțez jucătorii. Meciul de miercuri este vital şi mă gândesc doar la el, pentru că suntem obligați să câștigăm", a declarat Pavel Vrba.
Tehnicianul de 53 de ani a vorbit şi despre problemele de lot pe care le are înaintea returului cu FCSB.
"Vaclav Pilar și David Limbersky nu vor juca. Pilar mai are nevoie de cel puțin două săptămâni pentru că a avut o leziune complicată, iar David nu e încă pregătit să intre", a explicat Vrba.
Etichete: liga campionilor , viktoria plzen , preliminarii ucl , pavel vrba , fcsb , daniel kolar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...