Avem un nou golgheter în Liga Campionilor
articol scris de Digi Sport12.03.2025, 08:46
Raphinha, căpitanul celor de la FC Barcelona, este noul lider al clasamentului golgheterilor Ligii Campionilor.

UEL: Lyon - FCSB, joi, 22:00, DGS 1
UEL: Manchester United - Real Sociedad, joi, 22:00, DGS 2
Internaţionalul brazilian a reușit o "dublă" în meciul cu Benfica Lisabona (scor 3-1), din manşa secundă a optimilor de finală ale celei mai importante competiţii continentale intercluburi.
Raphinha, noul golgheter al Ligii Campionilor
Raphinha a punctat în minutele 11 şi 42 ale jocului din capitala Cataloniei şi a ajuns la un total de 11 goluri în actuala ediţie a Champions League.
Brazilianul Barcelonei i-a devansat pe Serhou Guirassy (Borussia Dortmund) şi pe Harry Kane (Bayern Munchen), ambii cu câte 10 goluri.
Harry Kane a marcat la rândul său un gol marţi seară, în victoria obţinută de Bayern Munchen pe terenul rivalei germane Bayer Leverkusen (scor 2-0), în timp ce Guirassy urmează să evolueze pentru Borussia Dortmund în partida cu Lille, programată miercuri.
Clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor, ediţia 2024/2025:
- 11 goluri: Raphinha (FC Barcelona)
- 10 goluri: Guirassy (Borussia Dortmund), Kane (Bayern Munchen)
- 9 goluri: Lewandowski (FC Barcelona)
- 8 goluri: Haaland (Manchester City)
- 7 goluri: Julian Alvarez (Atletico Madrid), O. Dembele (Paris Saint-Germain), Mbappe (Real Madrid), Pavlidis (Benfica Lisabona), Vinicius Junior (Real Madrid)
VIDEO Barcelona - Benfica 3-1

Etichete: barcelona , golgheteri liga campionilor , raphinha
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Moscova va evita compromisurile care pun în pericol vieţi, a declarat miercuri Serghei Lavrov...

