Asensio i-a îndeplinit dorinţa lui Gâlcă. Mijlocaşul, primul şi ultimul marcator al Realului în acest sezon
04.06.2017, 16:46Marco Asensio a marcat primul gol al lui Real Madrid, în sezonul istoric încheiat sâmbătă seară, odată cu succesul clar din finala Ligii Campionilor, 4-1 cu Juventus, şi tot el l-a înscris şi pe ultimul. Reuşita din meciul cu bianconerii l-a bucurat enorm pe fostul său antrenor de la Espanyol, Constantin Gâlcă.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Tehnicianul român l-a pregătit pe fotbalistul de 21 de ani în perioada în care s-a aflat pe banca celor de la Espanyol, unde Asensio a fost împrumutat în sezonul trecut. Prestaţiile mijlocaşului au fost suficient de solide pentru ca acesta să revină în vara lui 2016 la Real, iar Gâlcă a rămas ataşat de fostul său elev.
Antrenorul de 45 de ani a recunoscut că a fost fanul celor de la Real Madrid în ultimul act al UCL şi a sperat ca Asensio să se afle pe lista marcatorilor. "Eu îmi doresc să câştige Real Madrid, pentru că am şi un fost jucător acolo pe Asensio. Sper să joace şi, dacă se poate, să şi marcheze", a spus Gâlcă, la plecarea spre Cardiff, unde a urmărit meciul alături de unii dintre colegii din Generaţia de Aur.
Dorinţa celui care a adus ultimul titlu pentru FCSB, în 2015, s-a îndeplinit. Asensio a intrat pe teren în minutul 82, în locul lui Isco, şi a avut nevoie de mai puţin de 10 minute pentru a înscrie. A închis tabela în minutul 90, din pasa lui Marcelo.
Şi astfel, fostul elev al lui Gâlcă a fost ultimul marcator al Realului în acest sezon extraordinar, după ce tot el a fost şi primul. Asensio a deschis scorul în Supercupa Europei, pe 9 august 2016, când madrilenii s-au impus cu 3-2 în faţa Sevillei, după prelungiri.
Etichete: real madrid , liga campionilor , costel galca , finala ucl , marco asensio
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...