Arsenal, una dintre victimele preferate ale lui Messi! Cifrele argentinianului
14.12.2015, 17:35Arsenal și Barcelona se întâlnesc în optimile UEFA Champions League, iar oamenii lui Arsene Wenger au motive serioase să se teamă de această dublă manșă, în condițiile în care Leo Messi se simt excelent în partidele cu londonezii.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Arsenal este una dintre "victimele" preferate ale lui Messi, care a punctat până acum de 6 ori în meciurile cu gruparea din Premier League, așa cum a făcut-o și împotriva olandezilor de la Ajax. Doar Leverkusen (7) și AC Milan (8) au încasat mai multe goluri de la vedeta Barcelonei.
De altfel, Messi a reușit o dublă la ultima întâlnire directă, din martie 2011, care a avut loc tot în optimile UEFA Champions League. Barcelona a învins-o atunci pe Arsenal cu scorul de 3-1, pe Camp Nou. Starul catalanilor a deschis scorul pe finalul primei reprize, iar apoi a stabilit scorul final în minutul 71, din penalty.
Barcelona a întors astfel rezultatul din tur, după ce Arsenal s-a impus în duelul din Anglia, scor 2-1, prin golurile marcate de Van Persie și Arshavin, respectiv David Villa.
PREMIILE DIGI SPORT: MESSI CANDIDEAZĂ LA FOTBALISTUL ANULUI 2015
Etichete: messi barcelona , arsenal barcelona , goluri messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...