Arsenal, 13 goluri în 2016. Messi, Suarez şi Neymar au înscris deja de 34 de ori. Ce şanse au "tunarii"
19.02.2016, 21:29După mai mulţi ani complicaţi, Arsenal arată în sfârşit bine, însă "tunarii" au şanse mici, pe hârtie, în faţa Barcelonei, în optimile Champions League. Londonezii au marcat 13 goluri în 2016, în timp ce tridentul catalanilor - Messi, Suarez, Neymar - a punctat deja de 34 de ori în aceeaşi perioadă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În cursă pentru titlu şi FA Cup, Arsenal a fost una dintre ghinionistele tragerii la sorţi pentru Ligă, urmând a da piept cu echipa văzută de mulţi specialişti drept cea mai bună din istorie. Deşi "tunarii" speră să producă surpriza, cifrele seci arată o diferenţă uriaşă între cele două formaţii.
"Actualul lot al lui Arsenal este cel mai bun din istorie. Din această cauză nu s-au făcut multe achiziţii în iarnă", spunea fundaşul stânga Nacho Monreal ieri, justificând astfel faptul că Wenger l-a achiziţionat în perioada de mercato doar pe Mohamed El Nenny.
E adevărat, cel puţin în plan ofensiv echipa a câştigat în ultima lună, Alexis revenind după accidentare, la fel şi Welbeck. Pare prea puţin, totuşi, în faţa unei echipe care găseşte drumul spre poartă cu o uşurinţă dezarmantă. Dacă de la începutul anului până în prezent, Arsenal a marcat de 13 ori în toate competiţiile, MSN a punctat în aceeaşi perioadă de 34 de ori. Lucru justificabil oarecum de diferenţa de valoare între echipele de pluton din Anglia şi Spania, dar insuficient ca "tunarii" să tragă prea mari speranţe pentru eliminarea Barcelonei.
Partidele lui Arsenal din 2016
Arsenal - Newcastle 1-0
Arsenal - Sunderland 3-1
Liverpool - Arsenal 3-3
Stoke - Arsenal 0-0
Arsenal - Chelsea 0-1
Arsenal - Burnley 2-1
Arsenal - Southampton 0-0
Bournemouth - Arsenal 0-2
Arsenal - Leicester 2-1
Arsenal - Barcelona, meciul tur al optimilor Ligii Campionilor, se joacă marţi seară, de la ora 21:45.
Etichete: arsenal barcelona , arsenal barcelona optimi liga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...