Argumentele pentru care Barcelona va cuceri a 6-a Cupă/Ligă a Campionilor
05.04.2018, 13:52Barcelona e văzută de mulţi specialişti în acest moment principala favorită la cucerirea Ligii Campionilor, alături de Real Madrid.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După 4-1 cu Roma, catalanii sunt cu un picior şi jumătate în semifinalele competiţiei. Sport.es a încercat să găsească argumentele pentru care trupa lui Valverde trebuie considerată principala favorită la cununa cu lauri în cea mai importantă competiţie inter-cluburi din lume.
1. Nu are emoţii în campionat. Fără înfrângere în La Liga, Barcelona are titlul ca şi acontat. În aceste condiţii, îşi poate canaliza toate energiile spre o nouă Ligă a Campionilor, după o pauză de doi ani în care Real Madrid a fost la putere în cea mai importantă competiţie inter-cluburi din lume.
2. Regularitate. Barcelona a avut cele mai puţine sincope în actuala stagiune. Toate formaţiile din Europa - exceptând City, care are şanse mici acum la trofeu, după 0-3 cu Liverpool - au traversat momente dificile la un moment în sezonul prezent. Catalanii au uimit prin faptul că, deşi în unele momente nu au practicat cel mai bun fotbal, au câştigat pe linie. În 49 de partide oficiale, trupa lui Valverde a peierdut doar 3 partide în toate competiţiile.
3. Defensivă solidă. În trecutul recent, catalanii au fost cunoscuţi drept o formaţie care mizează totul pe cartea atacului. Lucrurile s-au schimbat sub Valverde, echipa asumându-şi mai puţine riscuri şi devenind o adevărată "fortăreaţă" pentru ofensivele adverse. Umtiti e considerat în acest moment printre cei mai buni fundaşi centrali din lume. În plus, Ter Stegen oferă garanţia că, în momentele în care apărarea e prinsă pe picior greşit, poate avea o intervenţie salvatoare oricând.
4. Fotbal procentaj. Barcelona practică un fotbal mult mai direct şi încearcă să facă tranziţia extrem de repede. Dacă înainte se prefera o tactică bazată pe circulaţia balonului, acum catalanii evoluează pe poartă. Scopul scuză mijloacele şi de multe ori chiar spectacolul e sacrificat în detrimentul rezultatelor.
Concluzia sport.es? "Poate nu e cea mai strălucitoare versiune a Barcelonei din ultimele două decenii, dar echipa lui Valverde practică un fotbal foarte eficient. Au arme letale, dar şi o porţie de noroc de partea lor, lucru esenţial şi care creează de multe ori diferenţa".
5 Cupe/Ligi ale Campionilor are în palmares gruparea blaugrana: 1991–92, 2005–06, 2008–09, 2010–11, 2014–15
Pentru echipa lui Valverde urmează partida din campionat, cu Leganes, care poate fi urmărită sâmbătă seară, în direct pe Digi Sport 2. Partida va fi transmisă în format LIVE VIDEO şi TEXT şi pe digisport.ro.
Etichete: champions league , barcelona champions league , champions league barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...