Anunțul făcut de spanioli după ce ISIS a lansat o amenințare cu mesajul "Ucideţi-i pe toţi!"
articol scris de Digi Sport09.04.2024, 12:12
Gruparea jihadistă Statul Islamic a lansat o ameninţare la adresa Ligii Campionilor, competiţie în care se vor disputa marţi şi miercuri meciurile primei manşe a sferturilor de finală.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Toate meciurile din Champions League pot fi urmărite ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și 2, dar și pe www.digisport.ro sau în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații RCS & RDS.
Spaniolii anunță că "nu se schimbă nimic" după amenințarea ISIS "Ucideţi-i pe toţi!"
Galerie Foto
Fundaţia Al Azaim, responsabilă cu difuzarea mesajelor din partea ISIS, a făcut publică o imagine în care stadioanele Parc des Princes din Paris, Santiago Bernabeu şi Metropolitano din Madrid, alături de Emirates Stadium din Londra sunt ameninţate.
Imaginea, în care apare un bărbat înarmat şi cu cagulă, este însoţită de mesajul "Ucideţi-i pe toţi!".
Ultimul atac al Statului Islamic a avut loc recent, pe 22 martie, la Crocus City Hall din Moscova (FOTO sus), unde mai mulţi bărbaţi înarmaţi, îmbrăcaţi în uniforme de camuflaj au ucis 143 de persoane şi au rănit alte 200, înaintea unui concert.
"Pentru moment, nimic nu s-a schimbat în organizarea partidei de pe Bernabeu, unde erau deja activate măsuri de securitate speciale, acesta fiind considerat de Ministerul de Interne un meci cu factor mare de risc.
Madridul a prezentat dovezi clare despre cum se organizează astfel de meciuri și știe cum să țină situația sub control, deși este adevărat că scenariul se schimbă după amenințarea directă primită.
Pentru moment, nimic nu se schimbă legat de meci și de toate părțile implicate. Organizatorii au încredere totală că situația este sub control. Nu există niciun motiv de panică, dar există motiv de atenție și vigilență suplimentare.", scriu jurnaliștii de la Marca.
Autorităţile madrilene au activat două dispozitive de securitate înaintea "dublei" din Liga Campionilor care va avea loc săptămâna aceasta în capitala Spaniei.
Ambele meciuri, Real Madrid - Manchester City şi Atletico Madrid - Borussia Dortmund, au fost declarate cu risc ridicat de către Comisia Antiviolenţă, urmând ca peste 3.000 de agenţi să fie implicaţi în asigurarea securităţii celor două jocuri.
Ameninţarea de luni vine după ce, pe 30 martie, media Sarh Al-Khilafah, afiliată ISIS, a publicat o imagine în care face apel la atacuri împotriva persoanelor prezente pe stadionul Allianz Arena din München, cu ocazia meciului dintre Bayern Munchen şi Borussia Dortmund.
Aproximativ 8.000 de suporteri ai echipelor Manchester City şi Borussia Dortmund sunt aşteptaţi să sosească la Madrid.
Programul sferturilor Champions League
- Arsenal - Bayern Munchen (9 aprilie / 17 aprilie) - Digi Sport 2
- Atletico Madrid - Borussia Dortmund (10 aprilie / 16 aprilie) - Digi Sport 2
- Real Madrid - Manchester City (9 aprilie / 17 aprilie) - Digi Sport 1
- PSG - Barcelona (10 aprilie / 16 aprilie) - Digi Sport 1
Etichete: manchester city , real madrid , amenintare , isis , statul islamic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...