Antrenorul Spartei Praga știe cum să o învingă pe FCSB: ”Am pregătit deja un plan”
articol scris de Digi Sport11.08.2024, 14:54
FCSB va primi vizita celor de la Sparta Praga în manșa a doua din turul III preliminar al Champions League (în tur, cele două formații au remizat, 1-1).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Partida dintre cele două formații este programată pe 13 august (marți), de la 21:30, și va putea fi urmărită în regim LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro
Duelul de pe stadionul Ghencea se anunță unul tensionat, întrucât miza acestei partide este una foarte mare: calificarea în play-off-ul Champions League și parcurgerea a încă unui pas spre Liga Campionilor.
Lars Friis: ”Am în minte felul în care va arăta meciul din România”
La finalul partidei pe care Sparta Praga a câștigat-o cu Bohemians în campionat, scor 2-1, Lars Friis (48 de ani), antrenorul campioanei Cehiei, a dezvăluit că are deja planul făcut pentru meciul cu FCSB și că știe deja cum să o învingă pe formația ”roș-albastră”.
”Am în minte felul în care va arăta meciul din România și am pregătit deja un plan pe care nu îl voi dezvălui. Mâine (n.r. luni, 12 august) vom pleca spre București și este clar că va trebui să ne gândim la cine va juca, bineînțeles vom ține cont și de nivelul oboselii.
De exemplu, Victor Olatunji nu ar fi putut juca întreaga partidă azi, iar cu FCSB să joace alte 90 de minute. Sunt fericit că azi (sâmbătă, 10 august) am jucat total diferit față de felul în care am făcut-o marți (6 august, în turul cu FCSB)”, a spus Friis, potrivit cehilor de la isport.besk.cz.
Echipa care se va impune în meciul FCSB - Sparta Praga va juca în play-off-ul Champions League împotriva învingătoarei din ”dubla” PAOK Salonic (Grecia) - Malmo (Suedia). În tur, trupa lui Răzvan Lucescu (55 de ani) a remizat cu campioana Suediei, în deplasare, scor 2-2.
VIDEO Rezumat FCSB - Farul, scor 3-2
Etichete: champions league , sparta praga , fcsb , lars friis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...