Antrenorul lui Sporting nu-l vede cu ochi buni pe Dembele: "Nu e la nivelul lui Neymar"
26.09.2017, 20:36Jorge Jesus e convins că Barcelona va suferi după plecarea lui Neymar la PSG, pentru 222 de milioane de euro.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Antrenorul lui Sporting Lisabona, adversara catalanilor din etapa a doua a Ligii Campionilor, nu crede că Ousmane Dembele, jucătorul transferat de Barca în locul lui Neymar, poate ajunge la nivelul brazilianului.
"Neymar este unul dintre cei mai mari fotbalişti din lume, unul dintre puţinii fotbalişti de acest gen. Dembele nu este la fel. E un jucător bun, dar nu este un creator. Nu-i poţi pune obstacole unui tip precum Neymar, Barca nu e la fel de puternică fără el. Suarez, Messi şi Neymar sunt jucători care nu-ţi oferă nicio opţiune. Fără brazilian avem o problemă mai puţin", a declarat Jesus.
Barcelona nu se va mai putea baza însă prea curând nici pe omul adus pentru a-i lua locul lui Neymar. Ousmane Dembele s-a accidentat în meciul cu Getafe şi va lipsi între trei luni şi jumătate şi patru luni de pe gazon.
Fotbalistul francez de 20 de ani dăduse semne că s-a integrat perfect la Barcelona: a oferit o pasă decisivă chiar la primul meci disputat pe Camp Nou, contra lui Espanyol.
105 milioane de euro a plătit Barcelona pentru a-l aduce pe Dembele de la Dortmund, plus bonusuri care pot urca valoarea transferului la 145 de milioane de euro.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: barcelona , neymar , jorge jesus , dembele , barcelona sporting
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...