Antrenorul lui Partizan, euforic după victoria cu Steaua: "Am eliminat un gigant al Estului"
06.08.2015, 01:42Partizan Belgrad s-a impus cu 4-2 în returul cu Steaua şi s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, iar antrenorul sârbilor, Zoran Milinkovic, consideră că elevii săi au realizat o performanţă extraordinară.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Steaua este un gigant al Estului şi joacă de mulţi ani constant în grupele cupelor europene. Asta spune multe despre ce fel de echipă am eliminat. Cel mai bun lucru este faptul că ne-am asigurat participarea în Europa cel puţin până în decembrie", a declarat Milinkovic, la finalul partidei.
Tehnicianul de 47 de ani crede că Partizan a fost echipa mai bună pe ansamblul celor două manşe şi a precizat că a fost convins de faptul că jucătorii săi vor reuşi să întoarcă rezultatul de la pauză, când Steaua conducea cu 2-1.
"În prima repriză, au profitat de câteva greşeli ale noastre, datorită experienţei, dar eram convins că putem întoarce soarta meciului. Aşa s-a întâmplat în repriza a doua.
În repriza a doua, am fost mai buni şi am dominat categoric Steaua. Mergem înainte şi continuăm să ne trăim visul", a spus Milinkovic.
Momentul decisiv al partidei de la Belgrad s-a petrecut în debutul reprizei a doua, când Varela a fost eliminat, iar gazdele au primit un penalty: "Dacă Steaua a jucat în zece oameni, acest lucru s-a întâmplat datorită jocului pe care le-am făcut şi presiunii pe care am pus-o".
Chiar dacă lovitura de pedeapsă a fost ratată de Bojinov, campioana Serbiei a profitat de avantajul numeric şi a întors meciul în favoarea sa.
"Am arătat caracter după ratarea penalty-ului, eram obligaţi faţă de stadionul arhiplin să o facem. Aceşti băieţi merită sprijinul unor asemenea fani. Indiferent de adversarul din play-off, avem nevoie de acest sprijin. Mergem înainte împreună. Am ucide pentru aceşti fani", a conchis Zoran Milinkovic.
Etichete: steaua , liga campionilor , partizan belgrad , zoran milinkovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...