Antrenorul lui Bayern Munchen nu îi crede pe cei de la PSG în cazul lui Kylian Mbappe
articol scris de Digi Sport03.02.2023, 18:36
Starul lui PSG, Kylian Mbappe (24 de ani), s-a accidentat la coapsa stângă la meciul cu Montpellier, scor 3-1, iar parizienii au anunțat că atacantul va lipsi trei săptămâni.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Acest lucru ar însemna că francezul va rata prima manșă a duelului cu Bayern Munchen, disputată pe Parc des Princes la data de 14 februarie, din optimile de finală ale Champions League.
Julian Nagelsmann, convins că Mbappe va juca la meciul cu Bayern Munchen
Julian Nagelsmann, antrenorul bavarezilor, nu crede însă că Mbappe va lipsi de la meciul cu Bayern Munchen și a sugerat că parizienii încearcă să îi facă pe nemți să lase garda jos.
Tehnicianul a catalogat anunțul celor de la PSG în privința lui Mbappe drept unul vag, care lasă loc de multe interpretări.
”Nu cred că nu va juca. Nu știu ce are, dar eu cred că va fi pe teren. Ce scrie pe site-ul clubului este destul de vag. Dacă nu este vorba despre o ruptură, nu îmi pot imagina că va rata meciul, dar nu știu. Voi pregăti partida ca și cum Mbappe va juca”, a spus Julian Nagelsmann, conform rfi.fr.
Ce a spus Nagelsmann despre revenirea lui Sadio Mane
La rândul lor, cei de la Bayern Munchen se confruntă cu probleme legate de accidentări. Bavarezii nu se vor putea baza pe Manuel Neuer, pe Noussair Mazraoui, pe Lucas Hernandez și nici pe Sadio Mane.
Chiar dacă a revenit la antrenamente după accidentarea suferită în luna noiembrie, atacantul senegalez nu este pregătit pentru duelul cu Paris Saint Germain.
”Îl așteptăm pe teren la mijlocul sau la finalul lunii februarie. Arată bine și nu mai are dureri, însă va rata meciul din tur cu PSG”, a mai spus Nagelsmann.
Etichete: psg , bayern munchen , julian nagelsmann , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...