Antonio Conte, pregătit pentru meciul cu Barcelona: "Pe Camp Nou ei fac legea, dar nu vom purta căști de protecție"
02.10.2019, 12:52Barcelona o va găzdui pe Inter Milano pentru al doilea meci din faza grupelor din Champions League. Cele două formații sunt la egalitate de puncte după primul meci, în care fiecare dintre ele a remizat: italienii au făcut 1-1 pe teren propriu cu Slavia Praga, iar catalanii au remizat "alb", 0-0, în deplasare la Borussia Dortmund. Antonio Conte, antrenorul "nerazzurrilor" a vorbit despre meciul foarte dificil care îl așteaptă pe Camp Nou.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"În momentul în care joacă acasă, Barcelona face legea. Trebuie să fim foarte buni, chiar dacă adversarii noștri au avut parte de urcușuri și coborâșuri. Vorbim despre Barcelona, care are un antrenor grozav, care îi are pe Messi, pe Suarez. Este un mare respect pentru ei", a spus Antonio Conte la conferința de presă.
Italianul a afirmat că nu are de gând să se apere pe Camp Nou și că va juca la victorie: "Prefer să joc așa cum trebuie, iar cel mai bun să câștige. Nu vom purta căști, încercând să apărăm poarta. Trebuie să evoluăm din toate punctele de vedere dacă vrem să câștigăm".
Interul lui Atonio Conte îi va avea ca adversari pe Leo Messi și Cristiano Ronaldo
Antonio Conte s-a arătat încântat că va juca împotriva celor mai buni fotbaliști din lume într-o singură săptămână: "Momentan, meciul cu Barcelona este cel mai important pentru noi, dar ne gândim și la partida cu Juventus. Este extraordinart că avem ocazia șă jucăm împotriva lor".
"Sunt doi jucători senzaționali, care pot schimba soarta unui meci în orice moment", a mai adăugat tehnicianul.
Barcelona și Inter Milano s-au întâlnit și sezonul trecut de Champions League, tot în grupe
Inter Milano va face deplasarea pe Camp Nou din postura echipei neînvinse în acest sezon. Mai mult, echipa lui Conte are maximum de puncte în Serie A, după ce a câștigat toate cele șase meciuri de până acum. Singurul rezultat de egalitate al milanezilor a fost cel cu Slavia Praga, echipa lui Nicușor Stanciu, în Champions League.
Barcelona nu stă la fel de bine ca adversara ei din această seară. Catalanii au doar 13 puncte în clasament, din 21 posibile. Echipa pregătită de Ernesto Valverde a pierdut două partide, a făcut un egal și a câștigat patru meciuri în La Liga.
Barcelona și Inter Milano s-au întâlnit și anul trecut în Champions League, tot în faza grupelor. În meciul tur, campioana Spaniei s-a impus cu 2-0 pe teren propriu, iar în Italia cele două formații au făcut egal, scor 1-1.
Meciul Barcelona - Inter Milano va putea fi urmărit miercuri seara, ora 22:00, în direct pe Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro, pentru abonații RCS/RDS.
Etichete: barcelona , leo messi , antonio conte , inter milano , barcelona inter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...