Ancelotti: "Nu înţeleg plângerile Barcelonei la adresa arbitrajului"
05.04.2013, 18:01Antrenorul lui PSG, italianul Carlo Ancelotti, se declară surprins de faptul că Barcelona a făcut plângere la UEFA împotriva arbitrului Wolfgang Stark, care ar fi prejudiciat gruparea catalană în partida din turul sferturilor de finală ale Champions League, de pe Parc des Princes, de marţi, 2 aprilie, 2-2.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În conferinţa de presă premergătoare meciului de Ligue 1, cu Rennes, tehnicianul parizienilor a vorbit despre remiza cu Barcelona, dar a elogiat şi jocul bun făcut de David Beckham.
"Nu cred că arbitrul a creat probleme Barcelonei. Sunt sigur că nu a fost penalty. Sirigu a comis o eroare, dar Alexis nu a evitat contactul", a precizat Ancelotti, referindu-se la doar una din erorile pe care le acuză catalanii la arbitrajul germanului.
"Beckham a jucat foarte bine, poate fi titular şi-n retur"
În plus, italianul a elogiat echipa blaugrana. "Visul oricărui jucător este să joace la Barcelona, pe un stadion monumental, cu atmosferă magnifică şi în faţa a zeci de mii de fani", a spus fostul antrenor al lui Chelsea şi AC Milan, care a adăugat că în meciul retur, de pe Camp Nou, "totul este posibil, mai ales că s-ar putea să joace fără Messi, jucător care face diferenţa".
Totodată, Ancelotti a ţinut să laude jocul bun făcut de mijlocaşul englez David Beckham, care "a făcut o partidă mare. Nu înţeleg criticile la adresa lui, sunt injuste. Ar putea juca titular şi în meciul retur. Nu sunt fanul său sau prietenul său, ci sunt obiectiv în deciziile mele", a încheiat antrenorul lui PSG, nu înainte de a explica faptul că vrea să rămână la Paris.
Meciul retur dintre Barcelona şi PSG, din sferturile de finală ale UEFA Champions League, se va disputa miercuri, 10 aprilie, de la ora 21:45 şi va fi difuzat ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 şi LIVE TEXT&VIDEO pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
Etichete: wolfgang stark , barcelona , psg , arbitraj , champions league , antrenor , sferturi de finala , uefa , carlo ancelotti , plangere , parc des princes , meciul tur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...