Ancelotti: ”După ce-am antrenat Real, mă pot retrage. Poate mă las și de fumat”
14.10.2013, 15:17„Vedi Napoli i puoi muori!”, scria Johann Wolfgang von Goeth în jurnalul său, pe 3 martie 1787. Zicala a devenit celebră peste ani, iar în 1951 italienii au turnat un film cu acest nume. Peliculă pe care, probabil, Carlo Ancelotti a văzut-o, căci la vorbele lui Goethe a ajuns și tehnicianul lui Real Madrid. Italianul nu vrea să moară, iar Napoli l-a văzut de nenumărate ori. Dar remarca lui, făcută într-un interviu în Sky Sports, pare calchiată după aforismul poetului german.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
”Dacă viitorul meu se leagă de AS Roma sau de naționala italiană? Nu este prima oară când sunt întrebat aceste lucruri. Pot doar să spun că după ce mi se va încheia contractul la Real Madrid voi vedea, s-ar putea chiar să mă retrag. Ba chiar s-ar putea să mă las de fumat”, a declarat Ancelotti.
”Îmi place Roma și mă bucur pentru Rudi Garcia și pentru oraș. Dacă nu ia Milan titlul, să-l ia Roma”
Tehnicianul lui Real a fost întrebat despre startul perfect de sezon al Romei, cu 21 de puncte după 7 etape, 20 de goluri marcate și doar unul primit. ”Îmi place mult Roma, pentru că pot înțelege și îmi pot imagina ce se întâmplă acum acolo. Sunt fericit pentru antrenorul Rudi Garcia, pentru că-l cunosc de când era la Lille și este un tehnician foarte bun. Echipa sa joacă foarte bine din punct de vedere al calității jocului, mă bucur pentru el și pentru oraș. Dacă nu câștigă AC Milan campionatul, sper să-l câștige Roma”, a declarat Ancelotti, care a jucat la Roma între 1979 și 1987.
În fine, antrenorul italian a vorbit și despre munca lui Antonio Conte la Juventus, echipă cu care va da piept în 23 octombrie, în UEFA Champions League. „Antonio mereu a fost carismatic și acum, de când e antrenor, i s-a accentuat această calitate”, a spus Ancelotti.â
Meciul Real Madrid-Juventus, din grupa B a UEFA Champions League, va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 1, miercuri, 23 octombrie, de la ora 21:45, și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: real madrid , juventus , antonio conte , roma , retragere , as roma , interviu , carlo ancelotti , lasat de fumat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...