"Am plâns toată noaptea". Drama lui Kylian Mbappe, înaintea primei finale Champions League din carieră
articol scris de Digi Sport20.08.2020, 15:02
Paris Saint-Germain și Bayern Munchen se vor înfrunta în finala Ligii Campionilor, la Lisabona, duminică, de la ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Înaintea turneului Final 8 de la Lisabona, Kylian Mbappe era incert. Starul parizienilor suferise o accidentare la gleznă în meciul cu Saint-Etienne, din finala Cupei Franței, și nu știa dacă își va mai putea ajuta echipa.
Kylian Mbappe, afectat și mental din cauza accidentări: "Am plâns toată noaptea"
Campionul mondial a jucat timp de aproximativ jumătate de oră în meciul cu Atalanta, din sferturi, reușind o pasă decisivă pentru o victorie dramatică. Cu Leipzig (3-0) a fost titular, așa cum, cel mai probabil, se va întâmpla și în finala cu Bayern.
Chiar dacă a trecut peste accidentare, Mbappe recunoaște că a fost foarte afectat numai de ideea că ar putea rata fazele superioare are Ligii Campionilor și o posibilă performanță uriașă a formației din Paris.
"Am plâns toată noaptea. Apoi am realizat că pot afecta echipa prin starea mea. Mi-am zis că trebuie să ajut echipa. Dacă nu pot pe teren, măcar printr-o stare bună", a spus Mbappe, pentru Kicker, referitor la accidentarea din luna iulie.
"Am scăpat de durere, însă accidentarea nu a trecut, nu e totul perfect încă, dar am venit aici să câștig", a adăugat Mbappe, plin de încredere în șansele lui PSG de a deveni regina Europei.
Pentru Kylian Mbappe va fi prima finală a Ligii Campionilor din carieră. Atacantul de 21 a mai ajuns până în penultimul act, în sezonul 2016/2017, când evolua pentru AS Monaco.
- 30 de goluri și 19 pase decisive a reușit Mbappe în cele 36 de meciuri din acest sezon.
VIDEO Assist-ul lui Mbappe pentru victoria cu Atalanta, din sferturile Champions League
Etichete: psg , bayern , champions league , kylian mbappe , accidentare mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...