Allegri, resemnat după Chelsea - Juventus 4-0. "Avem limite!" Unde trebuie să mai lucreze italienii
articol scris de Mihai Alecu24.11.2021, 10:08
Chelsea a bătut-o pe Juventus, 4-0, într-un meci contând pentru grupa H a UEFA Champions League.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Italienii s-au calificat mai departe, chiar dacă au pierdut, după ce în celălalt meci al grupei, Malmo și Zenit au remizat, 1-1.
Allegri, realist după meciul cu Chelsea
Tehnicianul italian a vorbit despre partida pe echipa sa a pierdut-o, 4-0, la Londra, și a spus că este conștient de limitele pe care elevii săi le au în acest moment.
Max Allegri a fost totuși mulțumit de prima repriză și de faptul că Juventus merge mai departe în Champions League, în ciuda înfrângerii usturătoare.
"Cred că am jucat bine în prima repriză. După pauză, au continuat cu pressing-ul, în timp ce noi am fost neatenți la golurile doi și trei. Le-am dat prea multe cornere, unde ei sunt puternici. Au fost câteva situații unde puteam să fim mai buni.
E dezamăgitor să primești 4 goluri, dar ne-am atins obiectivul și acum trebuie să ne gândim la meciul cu Atalanta de sâmbătă. Au fost momente când am cedat mingea prea ușor în încercarea de a verticaliza. Aici trebuie să lucrăm, pentru că nu poți pierde balonul atât de ușor împotriva unei echipe precum Chelsea.
Echipa nu a fost rea sub nici o formă în prima repriză. În a doua parte nu am mai avut încredere și am făcut greșeli mari. E bine că ne-am calificat mai departe în Champions League.
Nu e ca și cum dacă am bătut-o pe Lazio am devenit cea mai bună echipă din Europa. Avem limite, nu negăm asta, dar lucrăm pentru a deveni mai buni", a spus Max Allegri, conform football-italia.
Chelsea - Juventus 4-0
Campioana Europei a dominat jocul din start și a deschis scorul prin Chalobah după o deviere a lui Rudiger. Golul a fost validat de VAR după ce italienii reclamaseră un henț.
Imediat Morata putea egala cu un lob peste Mendy, dar Thiago Silva a respins magistral de pe linia porții.
Londonezii s-au desprins în minutul 56 când Reece James a prins un șut plasat la care plonjonul lui Szczesny a fost inutil.
Iar două minute mai târziu, Hudson-Odoi a trimis în plasă pentru 3-0. Un fapt rarisim la Chelsea să aibă trei marcatori englezi.
Chelsea și Juventus au fiecare câte 12 puncte și sunt deja calificate în optimile UEFA Champions League.
Etichete: chelsea , juventus , max allegri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...