Video Ajax - Juventus 1-1! Ronaldo a ajuns la al 125-lea gol în Champions League
11.04.2019, 02:54Ajax-Juventus 1-1 | Revenirea lui Ronaldo a avut doar pe jumătate efectul scontat. Portughezul a marcat pentru Juventus în deplasarea de la Amsterdam, însă turul sferturilor de finală s-a încheiat egal. Ajax a avut cele mai mari ocazii ale meciului de pe Johann Cruyff Arena.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Cu Cristiano Ronaldo revenit pe teren, Juventus a tremurat în prima repriză a meciului de la Amsterdam. Parada senzaţională a lui Szczesny la şutul lui Ziyech a salvat campioana Italiei. Ajax a continuat sa atace, iar Van de Beek a ratat incredibil.
Cu un minut înainte de pauză, combinaţia dintre Cancelo şi Ronaldo, finalizată de portughez (al 125-lea gol în Ligă) a făcut şah-mat defensiva lăncierilor.
Pasator la golul lui Juve, Cancelo a greşit grav în primele secunde ale părţii secunde. David Neres a profitat de eroare şi a reuşit egalarea. Gazdele au mai fost de două ori aproape să înscrie. Mai întâi, Tagliafico a şutat pe lângă, pentru ca Szczesny să se opună în faţa lui Ekkelenkamp. Ajax a avut apoi noroc: cu 5 minute înainte de final, Douglas Costa a trimis mingea în bară şi meciul s-a încheiat 1-1.
Returul de la Torino va fi marţi, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 2.
VIDEO cu rezumatul meciului Ajax - Juventus:
Echipele de start:
Ajax
Onana - Veltman, De Ligt, Blind, Tagliafico - Van de Beek, Frenkie de Jong, Schone - Ziyech, Tadic, Neres
Juventus
Szczesny - Cancelo, Rugani, Bonucci, Alex Sandro - Bentancur, Pjanic, Matuidi - Bernardeschi, Ronaldo, Mandzukic
UPDATE min. 90: Final de meci. Ajax și Juventus au remizat, scor 1-1, în prima manșă a sferturilor de finală din Champions League, iar returul se anunță unul de foc.
UPDATE min. 85: Bară Juventus. Douglas Costa ia o acțiune pe cont propriu, trece de doi fundași adverși și țintește bara laterală.
UPDATE min. 46: GOOOOOL Ajax! David Neres marchează la 30 de secunde după fluierul de start al reprizei secunde, după ce a recuperat o minge din picioarele lui Cancelo.
UPDATE min. 45+1: E pauză pe Johann Cruyff Arena.
UPDATE min. 45: GOOOOOL Juventus! Ronaldo deschide scorul după o centrare perfectă a lui Cancelo.
UPDATE min. 25: Ocazie uriașă a olandezilor. Van de Beek trage milimetric de bară.
UPDATE min. 1: Începe meciul.
Știrea inițială:
Ajax - Juventus, meciul tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor se joacă în această seară de la ora 22:00 și va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 2, dar și pe digisport.ro și m.digisport.ro pentru abonații RCS&RDS.
Ajax a realizat una din marile surprize ale optimilor de finală din Liga Campionilor. După ce a pierdut, 1-2 la Amsterdam, noua echipă a lui Răzvan Marin s-a impus pe Santiago Bernabeu și a eliminat-o pe Real Madrid, câștigătoarea ultimelor 3 trofee.
De partea cealaltă, Juventus vine și ea după o remontada, contra celeilalte forțe a Madridului. Campioana Italiei a pierdut, 0-2 la Madrid, cu Atletico, dar a câștigat returul de la Torino cu 3-0, grație unui hat-trick al lui Cristiano Ronaldo.
Ajax - Juventus | Cristiano Ronaldo este anunțat titular
Portughezul este anunțat titular. Va fi primul meci al golgheterului lui Juventus după aproape 3 săptămâni. Ronaldo s-a accidentat în meciul jucat pentru naționala Portugaliei împotriva Serbiei (1-1), pe 25 martie, în preliminariile pentru Euro 2020. Starul de 34 de ani al campioanei Italiei a simţit o durere la bicepsul femural drept.
Juventus nu se va putea baza însă pe fundașul Chiellini, care va fi înlocuit cu Daniele Rugani, și nici pe Emre Can, accidentat și el. Mijlocaşul german s-a lovit la gleznă în prima repriză a partidei cu AC Milan.
Lucrurile stau mai bine în tabăra lui Ajax. Lăncierii au la dispoziție toate piesele grele pentru partida transmisă în această seară, de la ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2. Matthijs de Ligt, Frenkie de Jong și Dusan Tadic sunt anunțați titulari. Pentru Ajax este primul sfert de finală în UEFA Champions League după 16 ani.
Ajax - Juventus, ora 20:00, Digi Sport 2
"Trebuie să ne facem jocul împotriva lui Juventus, dar cel mai important este rezultatul. Juventus este o echipă experimentată și va fi un obstacol foarte mare, la fel cum au fost și Bayern sau Real Madrid. Avem însă o atitudine pozitivă" a declarat Erik ten Hag antrenorul lui Ajax.
"Ajax este o echipă puternică. A eliminat-o pe Real Madrid și a jucat de la egal la egal cu Bayern Munchen. Trebuie să fim atenți. Mă aștept la un meci deschis, care foarte probabil nu se va termina 0-0. Trebuie să luăm o opțiune serioasă pentru calificare, însă nu va fi deloc ușor" a declarat Maxximiliano Allegri, tehnicianul lui Juventus.
UEFA Champions League, meciurile jucate în sferturile de finală pe 9 aprilie 2019
Program UEFA Champions League 2018-2019
- Sferturi de finală Liga Campionilor - 16/17 aprilie (retur)
- Semifinale Liga Campionilor: 30 aprilie/ 1 mai (turul) - 7/8 mai (returul)
- Finala UEFA Champions League - Madrid, Wanda Metropolitano - 1 iunie
Ajax - Juventus | Echipele probabile:
Ajax (4-3-3): Onana - Tagliafico, Blind, De Ligt, Veltman - Van de Beek, Schone, De Jong - Neres, Tadic, Ziyech
Juventus (4-3-3): Szczesny - De Sciglio, Bonucci, Rugani, Alex Sandro - Bentancur, Pjanic, Matuidi - Bernardeschi, Mandzukic, Ronaldo
Etichete: juventus torino , ajax amsterdam , sferturi uefa champions league , ajax juventus , video ajax juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...