Adversara lui CFR Cluj vine în România cu multe probleme de lot, dar anunță: "Suntem extrem de motivați"
articol scris de Digi Sport05.07.2021, 16:22
CFR Cluj va înfrunta formația bosniacă Borac Banja Luka, pe teren propriu, în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor, marți, de la ora 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Campioana din Bosnia și Herțegovina a plecat în această dimineață către România, cu un charter, iar tânărul antrenor Marko Maksimovic (36 de ani) a prefațat duelul cu echipa lui Marius Șumudică.
Adversara lui CFR Cluj vine în România cu multe probleme de lot, dar anunță: "Suntem extrem de motivați"
Tehnicianul celor de la Borac Banja Luka a explicat că are mai multe probleme de lot, în special în centrul defensivei, unde va avea doar doi jucători disponibili. De asemenea, bosniecii nu se vor putea baza nici pe portarul titular al echipei, iar situația căpitanului Stojan Vranjes, fost jucător la CFR Cluj și Pandurii, este incertă.
Galerie Foto
"Dejan Uzelac are probleme la călcâi. Marko Jovanovic a revenit, dar nu va putea juca, deci avem puține soluții în zona fundașilor centrali. Rămânem doar cu Dorde Cosic și Dorde Milojevic. Jovanovic face deplasarea, dar nu știm câte minute va putea juca.
Căpitanul Vranjes are probleme la genunchi, sperăm ca staff-ul medical îl va putea ajuta. De asemenea, Panagiotis Moraitis (n.r - atacant central) acuză dureri în zona abdominală, dar sperăm că va fi pregătit pentru marți. De asemenea, portarul Bojan Pavlovic nu va putea juca din cauza unei accidentări", a declarat antrenorul Marko Maksmiovic, potrivit sportsport.ba.
Duelul a fost prefațat și de mijlocașul lui Borac, Aleksandar Vojnovic (24 de ani), care a subliniat importanța partidei cu CFR Cluj pentru formația sa.
"Trebuie să fim pregătiți. Suntem extrem de motivați pentru acest meci, este una dintre partidele istorice ale lui Borac. Vom da tot pentru a obține cel mai bun rezultat. Clujul este favorită, dar nu ne vom preda. Ne dorim să pornim returul cu un rezultat favorabil", a spus Vojnovic.
Returul dintre Borac Banja Luka și CFR Cluj se joacă pe 13 iulie. Învingătoarea acestui duel se va califica în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, unde va întâlni câștigătoarea din partida Fola (Luxemburg) - Lincoln (Gibraltar).
Etichete: cfr cluj , liga campionilor , champions league , borac banja luka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...