A dat gol din "foarfecă", dar s-a bucurat după 3 minute. Prima reacţie a lui Giroud, după "bijuteria" de pe Arena Naţională
articol scris de Digi Sport24.02.2021, 08:40
Atletico Madrid a fost învinsă, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (0-0), de Chelsea, în prima manşă a optimilor de finală din UEFA Champions League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Giroud, gol din foarfecă în Atletico Madrid - Chelsea 0-1 | Prima reacţie
Unicul gol al partidei a fost marcat Olivier Giroud, în minutul 71, cu o execuţie din foarfecă. Golul internaţionalului francez a fost validat cu VAR.
Vârful lui Chelsea a afirmat că a fost ciudat să se aştepte trei minute pentru ca reuşita să fie validată de VAR.
"Este minunat pentru mine şi pentru echipă că am marcat. Dar cu VAR trebuie să ai încredere şi răbdare. A durat cam mult până s-a luat decizia, dar, cum a spus şi arbitrul, era o decizie importantă, chiar dacă este ciudat să aştepţi trei minute pentru a celebra.", a declarat Giroud.
VIDEO Golul înscris din foarfecă de Olivier Giroud pe Arena Naţională:
Atletico Madrid - Chelsea 0-1 | Trupa lui Simeone nu a avut şut pe spaţiul porţii
Atletico, liderul din La Liga, a avut o abordare ultradefensivă pe Arena Naţională, unde nu a tras niciun şut pe spaţiul porţii.
Echipa antrenată de Diego Simeone, care în urmă cu aproape nouă ani cucerea trofeul Europa League la Bucureşti (3-0 în finala cu Athletic Bilbao), a fost de nerecunoscut. Chelsea a deţinut controlul, dar niciuna dintre echipe nu a fost dispusă să rişte în acest meci.
Soarta calificării rămâne deschisă, cu atât mai mult cu cât în returul de la 17 martie Chelsea nu va putea conta pe mijlocaşii Mount şi Jorginho, ambii suspendaţi.
De remarcat că la meciul de la Bucureşti, observator UEFA pentru arbitri a fost grecul Kyros Vassaras, preşedintele Comisiei Centrale de Arbitri a FRF.
Etichete: chelsea , atletico madrid , olivier giroud
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...