3 soluții pentru un post. Filip ar putea fi titular la Varșovia
25.08.2013, 10:24Golurile marcate în poarta Mediașului (VIDEO) de către Lucian Filip (22 de ani) n-au adus numai un punct Stelei, ci și noi bătăi de cap pentru antrenorul Laurențiu Reghecampf.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Acesta are de ales între trei fotbaliști pentru a găsi înlocuitorul suspendatului Mihai Pintilii, în returul cu Legia, din play-off-ul UCL.
Marți seară, Bourceanu va fi din nou căpitan și va regiza jocul în linia mediană, dar este încă un mister cine i se va alătura la închidere. Deși a jucat fundaș central cu Gaz Metan, Filip a arătat o formă excelentă și și-a depus astfel candidatura la titularizare.
În afară de el, Reghecampf mai poate apela la alți doi fotbaliști: Andrei Prepeliță și Florin Gardoș. Șansele celor trei sunt aproape egale!
# Argumentele lui Filip (22 de ani) - cotă de piață 600.000 de euro
Jucătorul adus de la Chiajna este polivalent și poate juca atât fundaș, cât și închizător sau mijlocaș central. Puternic în aer și abil cu mingea la picior, Filip oferă soluții și în partea ofensivă, într-un meci decisiv, în care Steaua are nevoie de marcarea a minimum un gol. "Este un jucător care muncește foarte mult și atunci când avem nevoie de el joacă și o face foarte bine. Sper ca marți seară să ne putem baza pe el", a declarat Reghecampf. Un singur meci a jucat Filip în acest sezon, cel cu Gazul. Sezonul trecut a bifat 24 de jocuri. Există totodată și varianta Chiricheș la închidere, dar aceasta e prea puțin probabilă.
# Argumentele lui Prepeliță (27 de ani) - cotă de piață 800.000 de euro
Mai experimentat și apt să joace și în bandă, Prepeliță este jucătorul descris plastic de Cosmin Olăroiu: "Are 250 de meciuri în Liga 1, dar eu nu știu ce post joacă. Nu e nici cal, nici măgar!". Având mai multe meciuri în picioare decât Filip, el ar putea fi aruncat în luptă la Varșovia, fiind mai rapid și mai mobil decât Filip. Anul trecut, Steaua o elimina pe Ajax din Europa League după un retur în care Bourceanu și Pintilii au lipsit, iar Prepeliță a fost titular (VIDEO). În acest campionat are trei meciuri bifate (plus două apariții în UEL), după ce sezonul trecut a încheiat cu 28 de meciuri.
# Argumentele lui Gardoș (24 de ani) - cotă de piață 1,4 milioane de euro
Fundaș central de meserie, Gardoș a mai fost testat la închidere și a dat satisfacție. Pentru el, un meci de referință rămâne cel cu Napoli (0-1), din deplasare, când Steaua a pierdut în ultima secundă calificarea în primăvara europeană. Foarte solid în aer, dar lipsit de tehnică, Gardoș stăpânește arta marcajului și a tackling-ului. Însă, Chiricheș are șanse mici să joace (DETALII), astfel că Gardoș ar fi mai mult o soluție pentru postul de fundaș central. Acolo poate intra însă și Filip, deci nu-i exclus să-i vedem chiar pe amândoi pe teren. În acest sezon are 7 meciuri în toate competițiile, după ce sezonul trecut a înregistrat 33.
Legia - Steaua este ÎN DIRECT la Digi Sport 1, marți, ora 21:45. Fazele video sunt în timp real pe digisport.ro și m.digisport.ro
Sondaj inchis
Etichete: florin gardos , filip , steaua reghecampf , lucian filip , andrei prepelita , legia steaua , legia varsovia steaua , gol filip , gardos napoli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...