12.000 de bilete vândute pentru returul cu Sparta Praga. MM Stoica face apel la fanii Stelei
29.07.2016, 16:42Steaua a luat o opţiune importantă pentru calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor, după remiza din deplasare cu Sparta Praga, scor 1-1, dar interesul pentru returul de pe Arena Naţională este extrem de scăzut.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Directorul sportiv al roş-albaştrilor, Mihai Stoica, a anunţat că doar 12.000 de bilete au fost rezervate până în acest moment. Pentru a-i convinge pe fanii vicecampioanei să fie prezenţi într-un număr cât mai mare pe stadion, oficialul stelist susţine că partida de miercuri nu va fi televizată.
"Doar 12.000 de bilete rezervate online până acum. Surprinzător, dacă ținem cont că șansele de calificare sunt palpabile, că ora e decenta și că meciul NU VA FI TELEVIZAT (nici măcar transmis live pe internet). Poate de luni, la case, se va manifesta un interes normal vis a vis de un meci atât de important pentru fotbalul românesc", a scris Mihai Stoica.
Directorul sportiv al Stelei insistă că elevii lui Laurenţiu Reghecampf au nevoie de sprijinul suporterilor şi că, în ciuda rezultatului de la Praga, vicecampioana Cehiei rămâne favorită.
"Sparta Praga este o super echipă, e în continuare favorită (o afirmă și statutul pe care l-a dobândit, fiind cap de serie în condițiile în care noi sau Monaco nu suntem). Dar, cu concentrare, determinare și SUSȚINERE, vom putea reuși surpriza", notează oficialul.
Steaua a pus în vânzare online biletele pentru returul cu Sparta Praga încă de pe 22 iulie, iar de luni, tichetele vor fi disponibile şi la case. Preţurile acestora sunt cuprinse între 20 şi 200 de lei.
Partida retur dintre Steaua şi Sparta Praga se va disputa miercuri, 3 august, de la ora 20:45, pe Arena Naţională din Bucureşti.
Etichete: steaua , arena nationala , liga campionilor , mihai stoica , sparta praga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Bela Karolyi, legendarul antrenor al Nadiei Comăneci şi cel care a transformat SUA într-o putere...