Video CFR Cluj, amical cu scântei! Dan Petrescu și-a ieșit din minți și l-a urmărit pe arbitru pe gazon, pentru a-i cere socoteală
25.01.2020, 15:04CFR Cluj a disputat astăzi, sâmbătă, ultimul meci amical din cantonamentul din Spania. Ardelenii au disputat o partidă împotriva ecuadorienilor de la Emelec Guayaquil, terminată cu scorul de 3-2 și chiar dacă meciul nu a avut vreo miză, s-a lăsat cu scandal.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În minutul 61, la scorul de 2-1 pentru CFR, formația lui Dan Petrescu a avut șansa de a pleca pe un contraatac, însă Adrian Alexandru Păun (24 de ani) a fost faultat în propria jumătate.
Emelec a marcat golul egalizator, iar Dan Petrescu nu și-a putut stăpâni furia
Arbitrul nu a fluierat și a lăsat meciul să curgă, iar imediat după faultul care a avut loc asupra lui Păun, adversarii CFR-ului au șutat la poartă, iar mingea a fost trimisă în corner.
Lovitura de la colț a adus golul egalizator, iar Dan Petrescu s-a înfuriat extrem de tare. A pătruns pe gazon și s-a dus la mijlocul terenului, pentru a-i cere socoteală arbitrului. Chiar dacă secunzii au încercat să îl potolească, "Bursucul" nu s-a clamat.
După un schimb mai dur de replici, meciul a fost reluat, iar golul a fost validat. În cele din urmă, George Țucudean a reușit să marcheze golul victoriei, în ultimul minut.
Doar două victorii pentru CFR Cluj în cantonamentul din Spania
CFR Cluj a disputat cinci partide amicale în cantonamentul din Spania, iar elevii lui Dan Petrescu au reușit să câștige doar două partide.
Ardelenii s-au impus în fața lui Emelec, scor 3-2, și împotriva irlandezilor de la Dundalk. Campioana României a remizat, scor 1-1, cu nemții de la Wehen și a pierdut cu 2-1 în fața lui Kieler Holstein și cu 1-0 în compania celor de la Setif (Algeria).
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , cfr cluj amical
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...