”Cel mai bun atacant român” nu se regăsește după transferul în Spania: a jucat doar 50 de minute
articol scris de Digi Sport16.09.2024, 13:28
Daniel Paraschiv a ajuns în această vară la Real Oviedo, după ce spaniolii au trimis în conturile celor de la Hermannstadt suma de 750.000 de euro. În plus, sibienii au păstrat și 25% dintr-un viitor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La mai bine de două luni de la transfer, fotbalistul de 25 de ani nu se regăsește în Spania și a prins până în acest moment foarte puține minute.
Daniel Paraschiv nu se regăsește la Real Oviedo
Față de Hermannstadt, acolo unde era unul dintre cei mai importanți jucători, Daniel Paraschiv este doar rezervă la Oviedo.
În primele cine etapa din Segunda Division, ”Para” a bifat 4 prezențe, însă în nicio partidă nu a fost titular. Mai mult, acesta a prins pe teren un total de doar 50 de minute și este departe de titlul de ”cel mai bun atacant român” pe care Dan Petrescu i l-a pus în trecut.
Daniel Paraschiv nu a contribuit la niciun gol marcat de echipa sa până în acest moment, iar Oviedo este în acest moment pe locul 10 în clasament.
Alemano (26 de ani) este titularul postului de atacant al echipei spaniole. Totuși, nici brazilianul nu are o formă foarte bună. În cele 5 meciuri jucate, acesta a oferit doar o pasă decisivă.
Daniel Paraschiv poate prinde mai multe minute în etapa a șasea din Segunda, atunci când Oviedo joacă în deplasare contra celor de la Eldense.
- Un milion de euro este cota de piață a lui Daniel Paraschiv, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
- Daniel Paraschiv mai avea contract până în vara lui 2025 cu Hermannstadt.
- Până acum, Paraschiv a jucat doar în România: AFR Harman, Luceafărul, Viitorul Tg. Jiu, CFR Cluj, Voluntari și Hermannstadt
Ce spunea presa din Spania despre transferul lui Daniel Paraschiv
”Daniel Paraschiv este rapid, un jucător bun, cu abilități tehnice. Una dintre caracteristicile sale este cât de bine interpretează jocul echipei, un lucru foarte important pentru un joc de echipă. De altfel, știe cum să joace cu spatele la poartă.
A fost un transfer apărut peste noapte și i-a surprins pe fani. Clubul a urmărit jucătorul de foarte mult timp și a decis să îl transfere pentru a întări echipa”, au scris cei de la aficiondeportiva.es.
Etichete: spania , segunda division , real oviedo , daniel paraschiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...