”Cea mai frumoasă fotbalistă din lume”, lovitură pentru 2,5 milioane de persoane: ”Doare atât de mult!” Ce au scris oamenii
articol scris de Digi Sport07.03.2023, 15:03
Ana Maria Markovic (23 de ani), supranumită ”cea mai frumoasă fotbalistă din lume”, a suferit o accidentare gravă și va sta departe de teren în următoarele luni.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Născută la Split, Markovic face parte din echipa națională a Croației și evoluează în Elveția, la Grasshoppers. În derby-ul cu Zurich, pierdut cu 1-3, Ana Maria s-a accidentat la genunchi și, după mai multe controale medicale, le-a dat vestea proastă celor aproape 2,5 milioane de urmăritori de pe Instagram: va lipsi de pe gazon câteva luni.
Galerie Foto
Ana Maria Markovic s-a accidentat grav: ”Nu-mi vine să cred”
”Nu știu de unde să încep. Din nefericire, m-am accidentat în ultimul meci și va trebui să-mi iau la revedere de la fotbal pentru o lungă perioadă. Doare atât de mult și încă nu-mi vine să cred.
Toți cei care mă cunosc, știu că mă voi întoarce mai puternică. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru, de care voi avea nevoie chiar mai mult în următoarele câteva luni”, a scris Ana Maria Markovic, pe contul său de Instagram.
Mesajele de încurajare au curs în valuri, mii de oameni scriindu-i croatei: ”Îmi pare atât de rău. E o accidentare brutală”, ”Rămâi puternică”, ”Sunt alături de tine” sau ”Să te faci bine repede”, au fost doar câteva dintre reacții.
Nemulțumirea ”celei mai frumoase fotbaliste din lume”: ”E mare păcat”
În vara anului trecut, Ana Maria Markovic a declarat că nu se simte confortabil atunci când este asociată cu noțiunea de ”femeie sexy”.
”Îmi plac articolele în care sunt numită cea mai frumoasă fotbalistă sau una dintre cele mai frumoase pentru că mă face fericită să aud acest lucru. Dar cele în care sunt descrisă drept cea mai sexy fotbalistă... Nu-mi plac. Mai ales din cauza familiei. Cred că trebuie să ai grijă ceea ce scrii despre oameni.
Dar, per total, nu a fost chiar așa grav. Mulți oameni mi-au scris pretinzând că sunt impresari, dar știam exact ce vro de la mine. Nu m-au văzut niciodată jucând fotbal și judecă doar din prisma aspectului fizic. E mare păcat”, a spus Ana Maria Markovic, potrivit SportBible.
Etichete: ana maria markovic , cea mai frumoasa fotbalista , accidentare ana maria markovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...