Ce s-a întâmplat după ce Fritz Keller l-a comparat pe Rainer Koch cu un judecător nazist care a trimis mii de oameni la moarte
articol scris de Digi Sport12.05.2021, 10:17
Preşedintele Federaţiei Germane de Fotbal (DFB), Fritz Keller, aflat sub presiune după ce l-a comparat pe unul din opozanţii săi cu un judecător nazist, şi-a anunţat demisia din funcţie, în plin proces de negociere cu Hansi Flick pentru preluarea funcţiei de selecţioner al echipei naţionale după EURO 2020.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Preşedintele DFB, Fritz Keller, a demisionat
Keller, în vârstă de 64 de ani, se afla sub tirul criticilor după ce l-a comparat la finalul lunii aprilie pe unul din adjuncţii săi, Rainer Koch, cu un judecător de tristă amintire al regimului nazist, Roland Freisler, care a trimis zeci de opozanţi la moarte şi a participat la conferinţa de la Wannsee, care a decis holocaustul.
Roland Freisler a participat ca jurist la Conferinţa de la Wannsee, care a pus în mişcare Holocaustul. Mai târziu, el a fost numit preşedinte al Tribunalului Popular, care a pronunţat circa 2.600 de pedepse capitale între 1942 şi 1945, an în care a murit în urma unui bombardament aerian.
Într-un comunicat publicat luni seara, DFB a anunţat că Fritz Keller îşi va depune mandatul lunea viitoare, după ce va compărea în faţa unei comisii interne a DFB, pentru a răspunde de derapajul său verbal.
Deşi s-a scuzat şi a acceptat să răspundă pentru afirmaţiile sale, Keller a fost forţat să demisioneze de către mai mulţi preşedinţi ai federaţiilor regionale, care i-au cerut duminică să părăsească funcţia.
Ultimii preşedinţi au plecat cu scandal de la Federaţia Germană de Fotbal
Keller, preşedinte al clubului SC Freiburg, a fost ales în unanimitate în august 2019, cu misiunea de a readuce normalitatea în cadrul puternicei DFB, marcată de mai mulţi ani de conflicte de interese şi suspiciuni de corupţie.
Predecesorul său, Reinhard Grindel, a fost nevoit să demisioneze pentru a fi acceptat un cadou de mare valoare. Şi predecesorul lui Grindel, Wolfgang Niersbach, a părăsit funcţia în 2015 ca urmare a unui scandal: el a fost trimis în judecată în cadrul unor suspiciuni de cumpărare de voturi pentru atribuirea Cupei Mondiale din 2006 din Germania.
Directorul DFB, Oliver Bierhoff, este în negocieri cu Hansi Flick, antrenorul echipei Bayern Munchen, pentru a prelua postul de selecţioner de la Joachim Loew după EURO 2020 din această vară.
Etichete: dfb , fritz keller , roland freisler
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...