Ce performanță! Capitolul la care Pedri i-a depășit pe toți fotbaliștii din lume, la doar 18 ani
articol scris de Digi Sport07.08.2021, 19:53
La doar 18 ani, Pedri a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai Barcelonei, în ediția recent încheiată.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Evoluțiile mijlocașului nu au fost doar foarte bune, ci și foarte multe. Cu ocazia finalei de sâmbătă de la Jocurile Olimpice, pierdută de Spania în fața Brazilia, 1-2, Pedri, integralist în duelul pentru medalie, a devenit fotbalistul cu cele mai multe meciuri în sezonul 2020/2021, înregistrând un număr impresionant de 73 de apariții.
Pedri a devenit jucătorul cu cele mai multe apariții în sezonul 2020/2021
Astfel, spaniolul l-a depășit în clasament pe Bruno Fernandes, care a strâns 72 de meciuri pentru Manchester United și naționala Portugaliei. În topul celor mai "jucați" fotbaliști din sezonul trecut se mai află Mason Mount (69), Georginio Wijnaldum și Antoine Griezmann (ambii 68).
Pedri a evoluat în 7 competiții oficiale de-a lungul sezonului: La Liga, Champions League, Cupa Regelui, Supercupa Spaniei, Euro 2020, Jocurile Olimpice și preliminariile Campionatului Mondial 2022.
- 80 de milioane de euro este cota de piață a lui Pedri, potrivit celor de la Transfermarkt.
Pedri ar urma să preia tricoul cu numărul 10, rămas liber la Barcelona
Retragerea numărului 10 iese din start din discuție, din nou din cauza reglementărilor La Liga, care obligă cluburile să aibă atribute numerele de la 1 la 25. În caz contrar, echipa ar avea un lot mai mic de 25, situație pe care Barcelona nu o va lua în calcul.
Așadar, catalanii au fost nevoiți să se reorienteze și să atribuie unui fotbalist tricoul cu numărul 10, iar alesul lui Joan Laporta, este, anunță Donbalon, Pedri, tânărul mijlocaș care a ajuns la Barcelona în urmă cu un sezon.
Deși are doar 18 ani, Pedri s-a impus imediat la Barcelona, fiind jucător de bază stagiunea trecută în agrenajul lui Ronald Koeman.
Mai mult, jucătorul format de Las Palmas a fost titular și în naționala Spaniei la EURO 2020, unde selecționata iberică s-a oprit în semifinale, învinsă la loviturile de departajare de Italia, care avea să cucerească titlul continental.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Sute de oameni s-au adunat pe aeroportul Muan din Coreea de Sud și așteaptă identificarea...