Video Ce gest a putut să facă Zlatan, după ce a înscris: "Când mă enervez, mă simt bine!" Și-a cerut scuze la vestiare, dar degeaba
29.04.2019, 14:07Zlatan Ibrahimovic este din nou în prim-plan, în SUA. În partida dintre LA Galaxy și Real Salt Lake (2-1), din MLS, atacantul suedez a avut o altercație cu adversarul Nedum Onuoha, iar lucrurile au fost la un pas să scape de sub control.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Atacantul de 37 de ani a primit un cartonaș galben, după un fault la centrul terenului asupra lui Onuoha. Ulterior, a urmat un schimb de replici între cei doi. Fotbalistul oaspeților susține că Ibrahimovic l-a amenințat pentru tot restul partidei.
Însă punctul culminant a fost atins pe finalul partidei, când atacantul a înscris golul victoriei echipei sale. Imediat după reușită, s-a dus la Onuoho și s-a bucurat ostentativ, în fața sa.
"A venit la mine să-și ceară scuze după meci, pentru că, din minutul 60 (n.r. când a fost avertizat) mi-a spus numai ce îmi va face el și cum îmi va face rău. Acesta este un tip care este imaginea MLS-ului, așa cum se autointitulează.
Dacă cineva vine și îmi spune acele lucruri, nu îi accept scuzele. E inacceptabil!", a spus Onuoho, după meci.
Ibrahimovic, care are 8 goluri în 7 meciuri în acest sezon, a comentat și el pe marginea incidentului:
"Îmi place să simt că trăiesc. Îmi place când sunt dueluri și asta pentru că, uneori, nu că mă ia somnul, dar nu mai simt că trăiesc dacă nu sunt activat. Trebuie să mă provoace, altfel totul devine prea ușor. Mă cunosc, atunci când mă enervez, mă simt bine.", a spus Zlatan.
VIDEO Faultul de la care a plecat conflictul Ibrahimovic - Onuoho:
Gestul făcut de Ibrahimovic, după ce a înscris:
VIDEO Imaginile cu Ibrahimovic și Onuoho la vestiare:
Etichete: zlatan ibrahimovic , la galaxy , real salt lake , nedum onuoha
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...