Ce face Billel Omrani, dat afară de Petrolul în această iarnă! Nu și-a găsit echipă până acum
articol scris de Digi Sport07.02.2024, 18:42
Billel Omrani (30 de ani) a fost dat afară de Petrolul, la doar șase luni după ce FCSB l-a lăsat să plece liber.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Billel Omrani trage tare în sala de forță
Billel Omrani este departe de forma arătată în tricoul celor de la CFR, în urmă cu mai mulți ani. În prezent, atacantul nu are echipă, însă nu renunță și trage tare la sala de forță.
Omrani a avut o problemă cu greutatea atât la FCSB, cât și la Petrolul, însă fotbalistul vrea să scape de acest lucru și să revină la forma din trecut.
Prin intermediul unui clip postat pe rețelele sociale, Billel Omrani a ținut să le arate urmăritorilor săi cât de implicat este la sala de forță.
Billel Omrani poate ajunge în Israel
La finalul lunii ianuarie, despre Omrani s-a scris că negociază cu Hapoel Haifa, ocupanta locului trei din Israel.
Publicația israeliană Sport5 nota că părțile au discutat în ultimele zile și că, deocamdată, negocierile au intrat într-un impas, pentru că cei din conducerea lui Hapoel Haifa consideră pretențiile financiare ale lui Billel Omrani drept exagerate.
Totuși, Hapoel Haifa nu ar renunța la intenția de a-l legitima pe Billel Omrani și negocierile dintre părți urmează să se reia.
Hapoel Haifa spera ca Billel Omrani să accepte un salariu mai mic.
Etichete: petrolul , fcsb , billel omrani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...