Ce au descoperit inspectorii după ce l-au cercetat pe Noel Le Graet. Probele vor fi trimise procurorilor
articol scris de Digi Sport14.01.2023, 22:32
Președintele Federației Franceze de Fotbal, Noel le Graet (81 de ani), a fost suspendat din funcție de Comitetul Executiv, după ce l-a persiflat pe Zinedine Zidane.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ce au descoperit inspectorii după ce l-au cercetat pe Noel Le Graet
Între timp, potrivit Le Monde, problemele lui Noel Le Graet s-au agravat, după ce au fost readuse în actualitate niște acuzații de hărțuire sexuală, despre care se discuta în 2022. La acea vreme, ministrul sportului, Amélie Oudéa-Castéra și-a trimis corpul de control la Federație, pentru investigații, iar între timp, are loc și un audit.
Inspectorii care desfășoară auditul impus de Guvern asupra Federației Franceze de Fotbal și a lui Noel Le Graet urmează să predea toate informațiile procurilor publici. Aceștia consideră că au constatat că există elemente suficiente care să ducă la o posibilă condamnare penală.
În afară de controversa cu Zidane, președintele Federației Franceze de Fotbal este acuzat de hărțuire sexuală de Sonia Souid (37 de ani), important agent de jucători în fotbalul feminin din Hexagon.
Conform acesteia, există "mesaje, convorbiri telefonice și invitații la cină în care este implicat președintele Noel Le Graet", iar toate acestea ar intra sub incidența legii în ceea ce privește "conținutul sexist sau de gen".
Justiția franceză definește acest aspect drept "impunerea unei conotații sau a unui comportament sexual sau sexist asupra unei persoane care îi încalcă demnitatea sau o expune la o situație supărătoare".
ESPN susține că Le Graet ar mai avea și probleme mai vechi. În septembrie 2022, publicația menționată a dezvăluit că Le Graet s-a comportat nepotrivit cu niște angajate ele unei publicații sportive. De altfel, la acea vreme, în toamnă, dezvăluirea a fost făcută chiar de publicația în sine, fără a da numele angajatelor, din motive lesne de înțeles.
Noel Le Graet, suspendat din funcția de președinte al Federației Franceze de Fotbal
Totul a pornit de la o replică șocantă dată de Noel Le Graet atunci când i s-a spus că Zidane ar fi dorit la naționala Braziliei, având în vedere că nu a fost contactat de naționala Franței, pe care o iubește atât de mult. De altfel, "Zizou" a refuzat mai multe oferte în așteptarea acestei propuneri.
"Zidane la naționala Braziliei? Nu-mi pasă. Poate să facă orice vrea el, fie că vorbim de club sau de echipă națională. Chiar nu-mi pasă. A încercat să mă sune? Cu siguranță nu. Nici măcar nu i-aș răspunde", a fost declarația lui Le Graet.
Ulterior, când a realizat ce a făcut, Le Graet și-a cerut scuze. Însă era tardiv.
"Aș dori să-mi prezint scuzele personale pentru acele remarci care nu reflectă gândurile mele și nici considerația mea față de jucătorul care a fost și antrenorul care a devenit", a spus Le Graet.
Declarațiile președintelui Federației Franceze au fost taxate de o mulțime de nume mari, printre care și Kylian Mbappe.
După ce actualul președinte, Noel Le Graet, a fost suspendat, interimatul va fi asigurat de Philippe Diallo, care ocupa funcția de vicepreședinte înainte.
Între timp, s-a implicat în această problemă chiar și președintele Franței, Emmanuel Macron. Potrivit publicației RMCSport, acesta l-ar dori în locul lui Le Graet pe Michel Platini (67 de ani) și a luat deja legătura cu el.
Etichete: noel le graet , presedintele federatiei franceze de fotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...