Ce a spus Luis Suarez, după primul antrenament la Inter Miami. ”Am visat să ne retragem de la Barcelona”
articol scris de Digi Sport14.01.2024, 09:00
Lionel Messi și Luis Suarez s-au antrenat pentru prima dată împreună, după transferul atacantului uruguayan la Inter Miami.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Acesta a fost primul antrenament pe care Inter Miami l-a efectuat în vederea pregătirii pentru noul sezon din MLS.
Luis Suarez: ”Am visat să ne retragem de la Barcelona”
Galerie Foto
Luis Suarez a dezvăluit că nu s-a gândit niciodată că va juca din nou alături de foștii săi colegi de la Barcelona. Este vorba de Lionel Messi, Jordi Alba şi Sergio Busquets, care au ajuns la Inter Miami în 2023.
- Citește și: Efectul Lionel Messi. Biletele pentru al doilea meci al lui Inter Miami s-au epuizat în 6 minute
De asemenea, atacantul uruguayan a susținut că atât el, cât și Messi au visat că se vor retrage de la Barcelona.
„Nu mi-am imaginat că vom fi din nou împreună pentru că am crezut că Leo își va încheia cariera la Barcelona. În 2019 ne-am imaginat că o să câștigăm totul la Barcelona și am visat să ne retragem acolo.
Nu există nimic mai frumos decât să joci cu prietenii tăi. Este frumos să ne amintim de momentele grozave pe care le-am trăit împreună la clubul la care visam cu toții să ajungem, Barcelona.”, a spuis Luis Sureaz, potrivit Mundo Deportivo.
Leo Messi și Luis Suarez sunt din nou colegi, după o pauză de patru ani
Ultima oară când Messi şi Suarez s-au antrenat împreună a fost în 2020, înainte ca "El Pistolero" să plece de la Barcelona la Atletico Madrid. Suarez a mai jucat apoi la Nacional Montevideo, în ţara sa natală, şi la Gremio Porto Alegre, în Brazilia, echipă de care s-a despărţit în această iarnă.
Messi s-a despărţit la rândul său de FC Barcelona în august 2021 şi a plecat în Franţa, la PSG, echipă cu care şi-a încheiat contractul în vara anului trecut, când a semnat cu Inter Miami.
- Citește și: Inter Miami a refuzat să joace un amical cu Barcelona. De ce Lionel Messi nu ar fi participat
La şedinţa de pregătire de sâmbătă, condusă de antrenorul argentinian Gerardo "Tata" Marino, Messi şi Suarez au rămas alături tot timpul, zâmbind şi glumind, împreună cu ceilalţi doi foşti coechipieri ai lor de la FC Barcelona, spaniolii Jordi Alba şi Sergio Busquets.
Etichete: barcelona , retragere , luis suarez , lionel messi , inter miami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...