Cazul din România care ar putea revoluţiona lumea transferurilor din Europa
20.11.2017, 20:06Florian Walter a fost trimis în judecată după ce a transferat cu titlu gratuit 11 fotbalişti de la Universitatea Cluj la Petrolul Ploieşti. Acest caz poate aduce modificări foarte importante şi în fotbalul mondial.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Unul dintre avocaţii implicaţi cere sesizarea Curţii Europene de Justiţie în legătură cu legalitatea sumelor cerute pentru fotbaliştii aflaţi sub contract, susţine sport.ro.
Avocatul a susţinut că modul în care un jucător poate fi cumpărat în acest moment afectează dreptul concurenţei şi cere ca patronii să nu mai poată vinde jucători pe orice sumă doresc.
Practic, un jucător ar mai putea pleca de la echipă doar gratis, la finalul contractului sau dacă i se activează clauza de reziliere.
Astfel, dacă două cluburi doresc acelaşi jucător, au aceeaşi şansă de a-l transfera: dacă plătesc clauza, trebuie doar să se înţeleagă cu fotbalistul.
Cea mai importantă schimbare în lumea transferurilor a fost adusă de "legea Bosman", pusă în practică în 1995. Conform acesteia, orice fotbalist care îşi încheie contractul cu un club poate pleca gratis la altă echipă.
Etichete: transferuri , walter , legea bosman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...