Cât va absenta Bogdan Racovițan după accidentarea din minutul șase al meciului Gornik - Rakow
articol scris de Digi Sport23.02.2022, 21:51
Bogdan Racovițan (21 de ani) a fost transferat de Rakow în această iarnă de la FC Botoșani și, după un start promițător, fotbalistul român s-a accidentat.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Fundașul central a suferit o accidentare în ultima etapă din Polonia, în partida jucată de Rakow contra lui Gornik Zabrze.
Bogdan Racovițan s-a accidentat în minutul 6 al partidei
În startul duelului cu Gornik, Racovițan a acuzat probleme medicale și a fost imediat scos de pe teren. Oficialii celor de la Racow nu au anunțat ce tip de accidentare a suferit fundașul tricolor, însă au transmis că sunt alături de el.
"În minutul 6, Bogdan Racovițan a părăsit terenul accidentat. Bogdi, suntem alături de tine", a transmis Rakow, pe rețelele sociale.
Conform jurnalistului Emanuel Roșu, fundașul urmează să fie absent pentru următoarele 10 săptămâni de pe gazon. Acesta o să rateze nouă partide de campionat ale formației sale, dar și sferturile din Cupa Poloniei, și eventual, semifinalele, în cazul unei calificări a lui Rakow.
- 650.000 de euro este cota de piață a lui Racovițan, potrivit site-ului Transfermarkt.com
- Racovițan a ajuns în această iarnă la Racow, de la FC Botoșani, în schimbul a 600.000 de euro
Deian Sorescu, rezervă în partida celor de la Racow
Dacă Bogdan Racovițan a reușit să se impună rapid în primul 11 al polonezilor, de cealaltă parte, Deian Sorescu, sosit și el tot în această iarnă în Polonia, nu izbutește să se regăsească în formula de start.
Fostul jucător al lui Dinamo a fost rezervă neutilizată în primele două partide de la venirea în Polonia, iar în ultimul meci, contra celor de la Radomiak Radom, a fost introdus în minutul 70.
În meciul cu Gornik, Sorescu a început din nou partida de pe banca de rezerve și nu a fost utilizat niciun minut.
Etichete: accidentare , polonia , absenta , bogdan racovițan , rakow
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...