Oficial Casemiro a devenit patron de club: ”Vrem să fim legați pe viață”
articol scris de Digi Sport04.06.2024, 19:15
La scurt timp după finalul sezonului, Casemiro (32 de ani) s-a întors în Spania, acolo unde a început un nou capitol.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Brazilianul are zilele numărate la Manchester United, însă acest lucru nu pare să îl afecteze.
Casemiro a devenit acționar la FC Marbella
Mijlocașul brazilian a devenit acționar la FC Marbella, grupare din Liga a 4-a. Casemiro a luat decizia de a investi la clubul de fotbal după ce și-a petrecut mai multe vacanțe la Marbella.
FC Marbella a fost înființat în 1947 și are un stadion cu o capacitate de 9.000 de locuri. A avut trei schimbări de nume. Inițial s-a numit Atletico Marbella, apoi în 1997 și-a schimbat numele în UD Marbella. Din 2013 și până în prezent poartă noul nume.
În 2018, acțiunile majoritare ale clubului au fost preluate de Zhao Zhen, care deține Guirenniao Group Limited. Astfel, Casemiro va avea un ”coleg” chinez în conducerea noii echipe.
”Este o onoare pentru mine să mă alătur clubului Marbella, deoarece cea mai mare motivație a mea sunt posibilitățile spectaculoase de creștere ale clubului. Am fost în Marbella cu familia mea în mai multe rânduri.
Eu, copiii mei și soția mea suntem îndrăgostiți de acest oraș, de care vrem să fim legați pe viață. Fără îndoială, împreună vom visa măreț pentru a duce Marbella în vârf, dar acum trebuie să ne bucurăm de minunata noastră promovare în prima divizie.”, se arată în comunicatul celor de la Marbella.
Al-Nassr vrea să plătească 90-100 de milioane de euro pentru Casemiro
Potrivit ultimelor informații din jurul lui Manchester United, se pare că reprezentanții lui Al-Nassr sunt dispuși să-i facă pofta lui ”CR7” și să facă tot posibilul pentru a-l aduce pe sud-american în Arabia. De altfel, saudiții sunt pregătiți să plătească o sumă mare pentru a-l aduce pe Casemiro.
Al-Nassr este dispusă să achite 90-100 de milioane de euro pentru a-l aduce pe Casemiro de la Manchester United în această vară. Suma pregătită ar putea fi considerată una uriașă, în contextul în care Casemiro a fost ”măcinat” de accidentări la Man. United, iar evoluțiile sale au scăzut considerabil față de nivelul arătat la fosta sa echipă, Real Madrid.
Mai mult, dacă transferul lui Casemiro la Al-Nassr se va concretiza pe suma anunțată de englezi, atunci Manchester United va obține un profit din afacerea cu mijlocașul brazilian. ”Diavolii” l-au cumpărat de la Real pentru aproximativ 70 de milioane de euro și îl pot vinde acum cu 90 de milioane de euro în Arabia Saudită. Astfel, per total, Man. United va obține un profit de 20 de milioane de euro.
- până în vara anului 2026 mai are contract Casemiro cu Manchester United
Etichete: spania , casemiro , fc marbella
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...