Burleanu nu poate anula imediat "renta viageră nesimțită" a lui Sandu. Ce poate face noul şef al FRF
06.03.2014, 10:28Noul conducător al FRF, Răzvan Burleanu, consideră că Mircea Sandu, în calitatea de preşedinte de onoare al forului, va beneficia de o "rentă viageră nesimţită", și că va fi greu să îl aibă ca partener de discuţie. Cu toate acestea, noul președinte al FRF nu poate face încă nimic pentru a anula pachetul de beneficii al lui Sandu.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Nu ştiu care va fi relaţia mea cu Mircea Sandu din noua poziţie pe care o va avea, dar atât timp cât va avea acea rentă viageră nesimţită va fi greu să găsească un partener de discuţie în mine", a spus Burleanu la Arena Naţională, înaintea meciului amical dintre reprezentativele României şi Argentinei.
Burleanu poate anula beneficiile lui Sandu, dar nu imediat
Ce poate face Răzvan Burleanu pentru a anula pachetul de beneficii al lui Mircea Sandu? Președintele FRF poate cere în Comitetul Executiv - tot acolo unde s-a și aprobat pachetul - un vot care să anuleze aceste beneficii ale fostului președinte.
Apoi, Burleanu poate merge în Adunarea Generală, unde va putea supune la vot această decizie de anulare a pachetului de beneficii. În cazul în care nu este convocată o Adunare Generală extraordinară, următoarea are loc abia anul viitor (are loc doar o Adunare Generală ordinară pe an). O treime din membrii afiliați sunt suficienți pentru a solicita o AG extraordinară.
Sandu afirmase că va accepta să colaboreze cu succesorul său numai dacă va fi consultat. "Dacă voi fi consultat, dacă se doreşte să îmi spun punctul de vedere, să-mi împărtăşesc experienţa, cu mare drag. Repet ceea ce am spus pentru fiecare dintre candidaţi, dacă mi se bate la uşă, le deschid uşa. Dacă nu mi se bate, eu n-am să bat la uşa lor", a spus Sandu, în direct la la Digi Sport.
75.000 de euro pe an și cheltuieli decontate de FRF
Pachetul de beneficii al preşedintelui de onoare Mircea Sandu, adoptat în Comitetul Executiv, ce include o rentă anuală de 75.000 de euro, dreptul de a administra un etaj al unui sediu FRF, o limuzină la dispoziţie şi diurnă de 500 de euro/zi pentru deplasări în străinătate, nu a fost prezentat, miercuri, în cadrul Adunării Generale.
Surse din cadrul FRF au declarat, miercuri, că Mircea Sandu va avea o rentă viageră în valoare de 75.000 de euro anual, drept de administrare a etajului 2 al unei clădiri a FRF, orice intervenţie chirurgicală sau recuperare medicală plătită de FRF, o limuzină care aparţine FRF şi benzina decontată indiferent de numărul de kilometri parcurşi, telefon, personal anjagat cu salarii în limita a 5.000 de lei lunar, deplasări la meciurile echipei naţionale cu decontarea cazării la hotel de cinci stele şi diurnă de 500 de euro pe zi.
Toate acestea au fost stabilite, miercuri dimineaţă, în cadrul Comitetului Executiv, de dinaintea Adunării Generale. Ulterior, în cadrul Adunării Generale, a fost prezentat un film cu imagini din cariera de jucător şi de conducător a lui Sandu.
Apoi preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, a propus Adunării Generale aprobarea solicitării Comitetului Executiv al FRF de desemnare a lui Sandu ca preşedinte de onoare al forului de la Casa Fotbalului. Un singur vot a fost împotrivă, cel al finanţatorului Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, dar s-au înregistrat şi trei abţineri.
Mircea Sandu a condus FRF din august 1990, el hotărând să nu mai candideze pentru un nou mandat. În locul său a fost ales, miercuri, Răzvan Burleanu, care a primit 113 voturi în turul doi de scrutin, faţă de 59 câte a avut fostul arbitru Vasile Avram.
Etichete: mircea sandu , presedintele frf , razvan burleanu , renta nesimtita , pachet de beneficii sandu , anulare pachet
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...